* * *

De când s-a construit linia ferată la Curtea-de-Argeș, Piteștii au devenit un fel de mic „centru” C.F.R. Pentru același motiv, mahalaua orașului din vale a căpătat și ea oarecare animație oficială.

Cel mai important local de petrecere este o cârciumă de lângă podul de peste râul Argeș, pe unde trece șoseaua ce duce la București și la Câmpulung. În cârciuma asta se face și muzică până noaptea târziu. Țăpuș a descoperit-o astă-iarnă, grație melomaniei lui, recunoscută în tot liceul. Ghitarista de care mi-a vorbit, însă, nu cântă în local decât de trei săptămâni. Patronul a adus-o anume de la Constanța pentru clienții de seamă, fiindcă este o mare artistă și mai ales fiindcă este turcoaică de la Constantinopol.

Dacă m-aș fi mulțumit numai cu explicațiile lui Țăpuș, aș fi trăit cu o iluzie mai mult. Dar mie așa mi-a fost scris se vede: să-mi pierd toate iluziile una după alta, și o dată cu ele să-mi pierd și puținii prieteni ce-i aveam.

Pe Cotan nu pot să contez, fiindcă băiatul prefectului este ca o haină de sărbătoare, pe care nu o poți purta în fiecare zi. Pe Mihăiță, mi-e teamă că azi-mâine am să-l pierd definitiv fiindcă, oricâtă bunăvoință aș avea, n-am să pot totuși împiedica pe fata actualului prefect să se mărite cu viitorul prefect. Pe Țăpuș, însă, sunt sigur că l-am pierdut chiar de azi-noapte.

Faimoasa ghitaristă este Margareta.

Când și-a dat seama că noi ne cunoaștem mai dinainte și încă bine detot, Țăpuș și-a pierdut cadența, cum s-ar zice în limbajul muzical.

S-a subțiat ca un gât de ghitară, a sughițat o dată și bine, ca și cum i-ar fi plesnit toate coardele deodată, și pe urmă a amuțit și din gură, și din ghitară. Când l-am invitat să mai bea din vinul înfundat pe care, de altfel, tot el îl comandase, a refuzat. Zicea că-l doare măseaua de minte, care-ți crește tocmai după ce nu mai ai nevoie de ea... Chiostec, care cânta din flaut, n-ar fi făcut niciodată o figură așa de proastă într-un local de petrecere. Ar fi băut până ce s-ar fi cherchelit și pe urmă, cu siguranță, ne-ar fi luat la bătaie pe amândoi, și pe mine și pe Margareta. Tristețea lui Țăpuș, însă, nu m-a impresionat decât pe mine. Margareta ne-a cântat și a băut până târziu după miezul nopții.

Ce fată bună și de încredere e Margareta asta!... Când făcea pe croitoreasa cu ziua la noi acasă, mama era gata să-și pună mâna în foc pentru ea. Același lucru și azi. De când face pe ghitarista cu noaptea, prietenul meu Țăpuș Nicolae jură că Margareta este turcoaică veritabilă, și parcă nu-i vine să creadă că favorita lui a mai avut și alte aventuri înaintea lui. Adevărul este că și Margareta, și Țăpuș sunt amândoi țigani neoași. Țăpuș este amorezat de Margareta. Nimic mai firesc pentru doi artiști în ghitară ca ei. De Margareta am fost într-o vreme amorezat și eu. Ba ceva mai mult, Margareta este prima femeie pentru care am plâns. Ghicesc, chiar, că de când este ghitaristă mai ales, Margareta a mai făcut și pe alții să plângă. Țăpuș, bunăoară, plânge cu hohot, dar nu vrea să se dea pe față. Păcat de el!... Margareta n-are să-l poată iubi niciodată. Țăpuș este adept al formulei „artă pentru artă“, iar Margareta a formulei „artă cu tendință“.

Iată un lucru pe care Țăpuș n-are să-l priceapă niciodată, și vina are să cadă tot pe mine, fiindcă eu am avut norocul să cunosc pe Margareta înaintea lui. Pe vrema aceea, însă, Margareta nu era ghitaristă.

Era o simplă croitoreasă cu ziua. Acum Margareta nu face decât angajamente cu sezonul. Deosebirea, dar, este enormă între ce-a fost și ce este. O croitoreasă poate face din când în când și „artă pentru artă“. Unei ghitariste, însă, unei mari artiste cun e Margareta azi, formula lui Țăpuș „artă pentru artă“ nu-i poate fi de folos nici cât una din cele opt coarde ale ghitarei sale.

Margareta s-a „ciupit”, cum se spune la Pitești când bei mai mult decât trebuie. N-am văzut-o niciodată așa de veselă, o veselie caldă, lichidă și comunicativă. În jurul Margaretei, toată lumea e veselă, afară de Țăpuș, bineînțeles. Mă întreb cam ce anume s-o fi schimbat în Margareta. Ochii? Gura? Culoarea cărnii?... Aș!... Nimic... Margareta a rămas aceeași femeie urâtă, senzuală și generoasă, care acum doi ani aproape mă înaintase la gradul de „bărbat”... Margareta nici nu bănuiește cât îi datorez pentru actuala și definitiva mea situație umană în ierarhia senzuală. Dacă în locul croitoresei de atunci aș fi cunoscut pe ghitarista de azi, cine știe dacă n-aș fi fost și eu tot un fel de Mihăiță sau chiar Țăpuș?...

Margareta însă a rămas aceeași fată bună. Parcă îmi ghicește gândul. Și fiindcă numai eu singur o înțeleg, Margareta mi se destăinuieș te ca și altădată, tot numai mie. Pentru ea, ghitaristă sau croitoreasă este același lucru. Numai că Margareta vrea sâ-l facă pe Țăpuș să înțeleagă că un cântec de ghitară costă ceva mai scump ca o pereche de ciorapi cârpiți în casă.

N-am să-i spun nimic lui Țăpuș. Dar cu prima ocazie, am să mă duc să mai văd pe Margareta eu singur.