* * *

Mama mi-a trimis 50 de lei să am de cheltuială. Fiindcă s-a aflat în tot pensionul că am bani, de frica „bandei negre” m-am dus la madame Mary și-am rugat-o să mi-i păstreze ea.

Până atunci nu prea stătusem de vorbă cu dânsa. N-avusesem încă ocazia. De data asta, însă, vorbim ca și cum ne-am fi cunoscut de ani de zile. Cu cât o privesc mai de-aproape, începe să mă supere faptul că toată lumea îi zice „madame”, ca și cum ar fi o femeie bătrână.

Madame Mary este încă tânără și zglobie ca un pițigoi. Are ceva și din Margareta, și din Kety. Ba, dacă mă uit mai bine la ea, aduce din profil și cu Steluța. Atât doar că este brună. Madame Mary este cea mai reușită combinație a celor trei femei pe care le cunoscusem până atunci mai intim. Parcă este o rețetă medicală pe care farmacistul a preparat-o cu dozele la miligram. Dacă nu mi-ar fi teamă de subdirector, mai c-aș sorbi-o dintr-o dată. Se spune că doctoriile, dacă nu le bei după prescripția medicului, te pot omorî. Madame Mary, însă, nu cred să fie capabilă să omoare un om ca mine. Prea e drăguță și părintele Simion prea e „spaima ciorilor”.

Sâmbătă seara, toți elevii cu note bune și fără pedepse disciplinare avem voie să ieșim în oraș în compania pedagogului de serviciu. Pedagogul însă nu merge cu noi decât până la primul colț de stradă. De-aci încolo, fiecare din noi pornește unde-i place. De obicei, mergem la teatru, la galerie, unde avem reducere de preț. Când avem parale mai multe, mergem la cafenea sau la varieteu. Unii se duc chiar în „Crucea de piatră“. Eu, însă, n-am fost niciodată până acolo. Bibiță Colțescu m-a dus la un local mai convenabil de pe Calea Victoriei. Îi zice „Lahovary”.

Astă-seară, fiindcă este sâmbătă, trebuie să ies ca de obicei în oraș.

Am o poftă de petrecere cum n-avusesem încă de când eram la București. Mi-e dor de ceva nou... În noaptea asta am de gând să descopăr America!...

Mă duc deci la madame Mary să-i cer un pol din cei 50 de lei pe care-i dădusem să mi-i păstreze. La București, pe vremea aceea, un pol era de ajuns pentru orice expediție nocturnă.

Nadame Mary e singură. Stă pe marginea patului și face o pasență.

Cum mă vede, nu mai așteaptă să-i spun de ce-am venit și-mi strigă veselă:

— Uite și pe crai de tobă, pe drum de seară, mânca-l-ar maica...

Craiul de tobă probabil că eram eu. Până atunci nu-mi dăduse nimeni în cărți ca să știu de ce culoare sunt. Numai Kety încercase să-mi ghicească o dată în palmă. Ce-a ieșit, însă, mai bine nu mai ieșea. Am rămas corigent la limba română!...

Când aude de ce-am venit, madame Mary se întristează și, de necaz, azvârle cărțile pe scânduri. Apoi se scoală, se apropie încet de mine, mă privește cu compătimire și-mi vorbește cu intonații muzicale, ca și cum ar fi învățat de la părintele Simion să citească în Evanghelie.

— Bine, maică... și dumneata?... Se poate?... Asta n-aș fi crezut-o pentru nimic în lume! Ce-o să zică mămițica dumitale când o auzi că-ți cheltuiești banii noaptea cu derbedeii?... Nu te mai lua după ei, că-i păcat de Dumnezeu... Ăștia au să ajungă în pușcărie cu toții... Pe ăștia n-ai să-i vezi la Universitate cât o fi lumea...

Apoi, după ce se încredințase că cuvintele ei au făcut oarecare impresie asupra mea, începe să mă mângâie ușor pe sub bărbie și continuă:

— Nu zic să nu te distrezi și dumneata ca orice băiat tânăr... Dar cum?... Mai există, slava Domnului, și alte distracții... Uite, dacă vrei, vino mai târziu pe la mine, că nu e nimeni la pension... Să mă crezi că și mie mi-e urât să stau singură închisă la subsol... Bem o cafeluță cu caimac și facem un ecarté în doi...

Prăjina îmbrăcată în țoale omenești se ridică parcă amenințătoare din mijlocul unui lan de grâu... Aveam impresia că subdirectorul trebuie să fie ascuns după dulap sau sub pat.

Madame Mary, însă, parcă-mi ghicise gândul:

— Nu ți-e teamă, că nu te vede nimeni. Părintele Simion e dus la Bolintinul-din-Vale, unde are de făcut un parastas mâine dimineață.

Madame Mary mă convinsese. Nu i-am mai cerut nici banii, nici alte amănunte asupra vizitei mele nocturne și secrete. I-am promis numai că vin. Și am venit.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

După miezul nopții, când ceilalți elevi începură să sosească la pension, m-am urcat și eu în dormitor. La despărțire, madame Mary nu mi-a dat de cheltuială pentru a doua zi, duminică, decât 10 lei. Restul îl oprise ea.