* * *

Iar am pățit-o. Părintele Simion m-a prins cu madame Mary în odaia ei de culcare... Acum sunt dat în consiliul profesoral, ca să fiu eliminat din pension și din toate liceele din țară.

Când o auzi mama și familia, s-a sfârșit cu mine. Mai bine mă omor mai înainte ca să afle de noua rușine ce le-am făcut.

Ce gură blestemată a avut și Kety asta!... Ea mi-a spus întâia oară: „să-ți fie rușine să mai dai ochii cu lumea”. Și iată că așa s-a și întâmplat. În tot pensionul nu se vorbește decât de pățania mea. Degeaba protestez eu că nu-i adevărat. Nu vrea nimeni să mă creadă. Și doar de data asta nu mă dusesem la madame Mary decât să-i cer o batistă curată. Toți băieții își bat joc de mine. Fiecare face pe socoteala mea câte o glumă care mă doare. Singur Bibiță Colțescu îmi spune să n-am nici o grijă, că la fel s-a mai petrecut și în alți ani. Au mai fost prinși și alți băieți în odaie la madame Mary și nu i-a dat nimeni afară din școală... Nu știu dacă este adevărat ce-mi spune Bibiță. Dar când mă gândesc ce are să fie când o să dau ochii cu directorul, mi se taie picioarele. De m-ar judeca mai repede, să știu barim și eu din vreme ce trebuie să fac.

— Doamne, Doamne!... Rău e când îți plac femeile... Mihăiță s-a sinucis fiindcă iubea pe Lizica. Pe mine mă dă afară din școală fiindcă mă place madame Mary... Parcă eu sunt vinovat!... Eu am adus-o în pension?... Până nu mi-a spus ea, eu habar n-aveam că sunt crai de tobă... Bine-i spunea Kety mamei:

— Băiatul ăsta o să iasă crai mare, nu glumă! Are strungăreață...