A doua crimă: căsătoria cu Iocasta

În tot oraşul Teba domnea o spaimă mare şi numai cu greutate se mai putea ieşi pe cele şapte porţi. De mai dura o vreme, oraşu-ar fi rămas fără locuitori.

Mai mult, s-adăuga ştirea că pe regele Laios l-au omorât tâlharii.

Sclavul care scăpase s-a ruşinat să spună că nu îi învinsese decât un singur om şi a minţit că-n cale le ieşise o ceată de numeroşi tâlhari.

Pe lângă toate astea, sfinxul mai omorâse în zilele acelea pe alţi numeroşi tineri. Şi printre ei era şi feciorul lui Creon.

Creon păstra dealtminteri coroană-n mâna lui, până se alegea un nou rege la Teba.

Îndurerat la culme de moartea fiului, Creon a dat de ştire că de se va afla vreun bărbat iscusit care să-nfrunte sfinxul şi să salveze Teba, îi va da o răsplată ne-nchipuit de mare. El va avea ca soaţă pe regina Iocasta, pe văduva lui Laios, şi va primi coroana şi tronul rămas gol.

Edip, care intrase pe pământul teban, a şi trecut la faptă; a pornit-o de-a dreptul spre sfinxul fioros.

Sfinxul l-o fi zărit, pesemne, de departe, şi fâlfâind din aripi l-a oprit pe Edip, punându-i o-ntrebare:

— Care este făptura ce merge-n patru labe, apoi numai în două şi la sfârşit în trei? Haide, răspunde iute.

— Fiinţa aceasta este, de bună seamă, omul, i-a dat răspuns Edip. Când este mic, el merge numai de-a buşilea. Pe urmă se ridică şi, când ajunge gârbov, lângă două picioare, ca sprijin, se găseşte şi-al treilea: toiagul.

Cum a sunat răspunsul, sfinxul, turbat de ciudă, s-a umflat şi-a plesnit. Iară Edip, cu lancea, l-a trântit de pe stânca, unde se cocoţase, în nişte văi adânci.

Auzind tot poporul că tânărul Edip l-a biruit pe sfinx, s-a grăbit să-l aducă, pe umeri, în oraş.

Creon i-a dat coroana ce o avea în grijă şi l-a suit pe tron, alături de Iocasta.

Astfel, fără de voie, Edip a săvârşit cea mai groaznică crimă din câte sunt pe lume. S-a însurat, sărmanul, cu însăşi mama lui.

A mai trecut o vreme. Iocasta i-a născut soţului său, Edip, doi fii şi două fiice12. În Teba era pace. Regele cârmuia cu multă-nţelepciune peste poporul său, ferindu-l de războiul cel mult dorit de Ares. Când, s-a stârnit furtuna. Zeii, înverşunaţi că soaţa lui Edip – care-i era şi mamă – i-a dăruit copii, au trimis peste Teba ciuma pustiitoare.