Adevărul iese la iveală

S-au sfătuit şi s-au gândit să îl trimeată pe Ulise, stăpânul insulei Itaca. El nu venise cu plăcere. Fusese chiar silit să plece, însă acuma se găsea în tabăra lui Agamemnon şi, potrivit vechilor datini şi jurămintelor făcute, trebuia să dea ajutorul atrizilor să biruiască, prin minte şi prin vitejie.

Ulise s-a schimbat de haine, făcându-se neguţător. S-a dus apoi către palatul acelui rege Licomede, purtând cu el salbe de aur, brăţări, cercei, văluri alese. Însă, între acestea toate, vârâse şi un coif, un scut şi-o suliţă strălucitoare.

Fetele regelui s-au strâns numaidecât să vadă marfa, şi între ele se grăbise şi flăcăul zeiţei Tetis. Ulise cerceta cu ochii să vadă unde e băiatul, însă nu desluşea deloc. Atunci le tot întindea marfa şi le-mbia s-aleagă salbe, brăţări sau văluri, după plac. Toate prinseseră în mâini bijuterii scânteietoare şi văluri, care mai de care mai albe, mai frumos brodate. Numai Ahile se uita, cu jind, la armele de-aramă, la scut, la suliţă şi coif.

Şi tot atunci, însoţitorii lui Ulise, ce rămăseseră la porţi, au început să sune tare din trâmbiţe şi din chimvale. Fetele au fugit speriate, crezând că-ncepe vreun război. Însă Ahile-a luat o lance şi s-a şi repezit spre porţi, gata să apere palatul.

Văzând că planu-i reuşise, Ulise a grăit spre rege:

— Acesta nu e fata ta. E un voinic numit Ahile. Lasă-l să plece la război, unde îl cheamă Menelau. Să-şi dovedească voinicia. Este ruşine să rămână ascuns, în văluri, printre fete.

— Adevărat, a spus Ahile. Nu sunt fecioară, sunt flăcău. Potrivit jurământului făcut de tatăl meu, Peleu, la nunta frumoasei Elena, am datoria să-l ajut pe Menelau să se răzbune, chiar dacă eu o fi să mor.

Apoi şi-a smuls vălul cel alb şi cununiţa de pe plete, şi-a pus în schimb coiful lucios, cu creasta fâlfâind în vânt. A luat în mână-o sabie şi a plecat după Ulise.

Se zice că a mai primit de la tatăl său, Peleu, o platoşă şi nişte arme. Peleu le căpătase toate de la zeii nemuritori, la nunta cu iubita-i Tetis. A mai primit o suliţă, cu însuşiri miraculoase, de la bunul centaur Hiron, şi o pereche de cai albi de la Poseidon furtunosul, aprigul zeu al mărilor.

Aşa s-a-nfăţişat Ahile în portul renumit Aulida, unde, precum ne spun poeţii, se adunaseră, la ţărm, o mie o sută optzeci şi şase de corăbii, purtând pe ele peste-o sută de mii de oameni înarmaţi18.