Atâta că în timpul cât lipsise-Agamemnon, soţia-i Clitemnestra, sora mândrei Elena, nu i-a fost credincioasă. Mânată de-Afrodita, duşmana grecilor din războiul troian, regina Clitemnestra a îndrăgit pe-un altul, vărul lui Agamemnon, ce se chema Egist.
Dorind să nu-i sosească soţul pe negândite, regina aşezase pe-un munte foarte-nalt o strajă zi şi noapte. Când au distrus aheii bogatul oraş Troia, focul s-a ridicat în sus până la cer. În Lemnos s-au zărit coloanele de flăcări, care se ridicau din zidurile Troiei. Atunci locuitorii marei insule Lemnos au aprins şi ei focul pe o creastă de munte, dând veste că oraşul lui Priam a căzut. Din Lemnos s-a văzut până departe focul, pe coastele Eladei. Aşa, din munte-n munte, vestea a şi sosit într-o singură zi în oraşul Micena.
E lesne de-nţeles ce-a fost pe Clitemnestra, când a aflat c-aheii au biruit Troia şi se înapoiază soţul său, Agamemnon.
Sub îndemnul zeiţei, ea s-a făcut că este nespus de bucuroasă. L-a-mbrăţişat cu dor, şi toată numai zâmbet, l-a poftit în palat pe soţu-i Agamemnon.
— Întâi şi-ntâi, stăpâne, i-a glăsuit regina, te rog să faci o baie, şi-astfel să te purifici de sânge şi de colb.
Regele din Micena s-a învoit, fireşte; şi-a dezbrăcat armura; a dat încolo lancea, şi sabia, şi scutul. Ştia că e acasă, şi nu mai sunt primejdii. Trâmbiţele sunau. Chimvalele la fel. Şi adunaţi, curtenii îl aclamau pe rege, fiindcă se întorsese biruitor din Troia.
Egist pândea la uşă cu-o sabie în mână. Regina Clitemnestra îl conducea pe rege într-o sală de baie, largă şi-mpodobită cu sculpturi şi cu aur. Regele a intrat în baie să se scalde. Dar, cum l-a văzut singur, regina Clitemnestra a şi zvârlit asupră-i un văl lung şi ţesut din fire foarte tari. Regele Agamemnon s-a încurcat în văl, la fel ca într-o plasă, şi a căzut pe lespezi. Iar soaţa-i, Clitemnestra, cu sfatul lui Egist, l-a lovit cu securea în frunte de trei ori.