Ahile se hotărăşte să intre în luptă

Când a aflat această ştire, Ahile s-a încrâncenat; şi-a pus cenuşă peste plete şi a-nceput să plângă-n hohot.

Plângea atât de desperat, încât l-a auzit din mare şi mama lui, zeiţa Tetis, şi s-a pornit şi ea să plângă, de jalea fiului său drag, A alergat spre el cu grabă şi l-a-ntrebat:

— Feciorul meu, de ce ţi-e plânsu-atât de amarnic? Care-i durerea ce te arde şi cu ce pot să te ajut?

Ahile i-a răspuns zeiţei:

— Mamă, Patrocle a căzut. Hector l-a despuiat cu sila şi de armura dăruită tatălui meu, la nunta voastră, de către zeii olimpieni. Eu nu mai pot trăi pe lume, dacă nu izbutesc, în luptă să-l nimicesc pe cruntul Hector, să-l răzbun astfel pe Patrocle.

— Dar ştii prea bine, a spus zeiţa, că după asta vei muri şi tu, aici, în faţa Troiei, precum îţi e urzit de soartă.

— De moarte nu mă tem, o, mamă, a dat răspuns grabnic Ahile, acuma voi uita şi ura ce o aveam pe Agamemnon şi voi intra din nou în luptă, numai ca să-l dobor pe Hector.

Mama a înţeles că fiul, orişice-ar fi să se petreacă, tot va pleca, tot va muri. Aşa că, neavând ce face, l-a rugat doar să mai aştepte până ce meşterul Hefaistos îi va bate pe nicovală altă armură, alte arme.

Ahile s-a-nvoit cu asta, dar fără arme s-a urcat pe parapet şi a răcnit atât de tare spre troieni, încât ei s-au oprit în loc. În jurul capului, Ahile avea un nor mare de aur care lucea până departe.

În acest timp, zeiţa Tetis se şi dusese în palatul de-aramă al zeului Hefaistos. Acesta tocmai făurea nişte trepiede fermecate, ce aveau roţile de aur şi se mişcau doar la poruncă, fără să le atingă nimeni.

Auzind cererea zeiţei, Hefaistos a aruncat în foc aramă, cositor, argint şi aur lucitor; şi-a făurit întâi un scut, pe care-a-nfăţişat măiestru cerul şi marea şi pământul, iară pe cer soarele, luna şi stelele scânteietoare. Şi pe pământ a aşezat două oraşe mari, bogate. Într-unul dintre ele-i nuntă, în celălalt este război.

A-nchipuit apoi pe scut şi un ogor; o holdă mândră; o vie, toată încărcată cu ciorchini negri pe haraci, în întregime de argint; cirezi de boi, şi pe-o păşune turme de oi albe ca neaua. Ba a înfăţişat şi-o horă, şi un aed ce-i desfăta pe tinerii care danţau în mijlocul oraşului. Pe margini zeul a făcut ca un chenar râul, Ocean, noianul apelor verzi care înconjură pământul.

Şi, isprăvind cu acel scut, Hefaistos a mai lucrat, pe nicovala lui uriaşă, o platoşă mai luminoasă ca para vie-a focului şi-o chivără bine-ncheiată pe tâmplele eroului, pe ea cu o creastă de aur. Din cositor moale şi alb i-a încropit două pulpare, să-i apere picioarele.

Fiind apoi gata armele, le-a dat zeiţei să le ducă iubitului său fiu, Ahile.

Ahile-a primit armele şi s-a-mpăcat cu Agamemnon.

La rugămintea lui Ahile, zeiţa Tetis a turnat peste cadavrul lui Patrocle ambrozie şi nectar divin, ca să-l păstreze neatins de aripa putreziciunii.