Doborârea lui Hector

Apoi Ahile a plecat să se răzbune pe troieni. Iar bătălia s-a-nteţit precum urziseră-olimpienii24.

Războiul a durat cu furie puţină vreme şi aheii, conduşi acuma de Ahile, au doborât pe cei mai vrednici dintre eroii de la Troia.

Porţile Troiei s-au deschis, ca toţi câţi mai trăiau să intre. Nu a rămas acolo-n luptă decât fiul lui Priam: Hector.

Zadarnic îl ruga Hecuba smulgându-şi pletele ei albe. Zadarnic însuşi regele îl îndemna pe fiul său să se ascundă în cetate. Hector vroia să se măsoare cu marele erou Ahile.

Întâi, ce-i drept, Hector, văzând înverşunarea lui Ahile, s-a-nspăimântat şi a fugit. Dar s-a întors la bătălie şi s-a luptat atâta timp, până ce Hector a căzut lovit de suliţă-n grumaz.

Mai înainte de-a muri, Hector l-a implorat pe-Ahile să-i dea părintelui său trupul. Însă Ahile n-a voit nici să-i asculte rugămintea şi, murind Hector, i-a străpuns tendoanele de la picioare cu sabia lui cea tăioasă şi l-a legat cu o curea de carul său strălucitor.

S-a repezit apoi în car şi-a târât trupul celui mort în jurul zidurilor Troiei.

Mama, Hecuba, sta pe ziduri şi-şi smulgea părul de durere. Priam plângea în hohote şi toţi troienii se uitau, înmărmuriţi, cum pângărea Ahile trupul celui care fusese Hector, cel mai viteaz dintre ei toţi.

Auzind plânsul, năvălise pe ziduri însăşi Andromaca. Jalea ei nu mai avea margini. Ţinând în braţe copilaşul, pe micul ei Astianax, îşi izbea fruntea şi striga:

— Hector, sunt singură de astăzi. Băiatul nostru va rămâne fără nici o ocrotire, cum sunt copiii fără tată. Lasă-mă să te însoţesc în negrele genuni, la Hades25.

Şi nimeni nu-i da alinare sărmanei soaţe a lui Hector. Toţi erau împietriţi de spaimă. Nu cutezau nici să vorbească. Pierind Hector, cine putea să mai zăgăzuiască drumul aheilor către oraş?