Alcmena devine mamă

Iar la puţină vreme, în palatul din Teba al lui Amfitrion, scăpată de sub vrajă, năştea în chinuri grele şi-Alcmena doi feciori. Erau doi feciori gemeni. Unul avea ca tată pe Zeus, olimpianul, şi se chema Alcide5, şi celălalt, Ificle – fiul lui Amfitrion.

Cum s-a născut Alcide, s-a auzit un glas:

— De n-ai s-asculţi, Alcmena, poruncile divine, vei suferi amarnic. Copiii-ţi vor pieri. Soţul tău o să cadă răpus în bătălie, şi tu o să te-afunzi în Tartarul lui Hades, fiindcă ai mâniat-o pe Hera din Olimp. De vrei să scapi de toate, azvârle-l pe Alcide! Du-l pe un câmp pustiu şi-acolo părăseşte-l!

Alcmena. – nspăimântată, a luat copilu-n braţe şi a-ncercat să fugă.

Vocea o urmărea.

— Azvârle-l pe Alcide. Tot n-ai să-l poţi scăpa.

Şi ea, strângându-şi fiul la piept, s-a dus pe o câmpie şi, deznădăjduită, vărsând lacrimi amare, l-a părăsit acolo.

Ştia cât era Hera de neîndurătoare, când îşi dorea ceva şi când era pătrunsă cumplit de gelozie.

Numai că din văzduhuri mai priveghea şi Zeus. El auzise glasul. O văzuse pe-Alcmena ducându-şi copilaşul pe acel câmp pustiu. Iară fiul Alcmenei trebuia să trăiască şi să-l ajute-n lupte. Şi, repede, din slavă, a poruncit să vină pristavul de credinţă, fiu-i înaripat, prea isteţul zeu Hermes.

— Te du, a rostit Zeus, şi ia din câmp copilul. Adu-mi-l In Olimp şi fă tu cum vei face, ca să-l aşezi la pieptul soţiei mele, Hera, fie doar pentru-o clipă. Aşa, ca el să sugă laptele nemuririi chiar de la sânul ei.

Hermes n-a aşteptat să-i spună-a doua oară. Punându-şi la picioare cele mai repezi aripi, a coborât în locul unde se-afla copilul. L-a luat cu el în grabă. S-a întors în Olimp. S-a apropiat de Hera, care tocmai dormea, şi i l-a pus la sân.

Alcide, mititelul, flămând precum era, a început să sugă, cu poftă, licoarea parfumată.

Când s-a trezit zeiţa l-a smuls. L-a aruncat. A vrut să-l şi ucidă. Atâta că prin voia părintelui său, Zeus, ca şi prin isteţimea fratelui vitreg, Hermes, noul născut supsese laptele nemuririi.

Faptul era-mplinit.

În cântece, poeţii ne povestesc că Hera, când l-a smuls pe Alcide, vrăjmaşă, de la sân, mai multe râuleţe de lapte-ar fi ţâşnit. Aceste râuleţe s-au risipit în cer şi s-au schimbat în stele scânteietoare, albe, numite de elini, cum ştim: Calea lactee sau Calea laptelui6.