Când s-a-mplinit sorocul şi-Alcmena a fost gata ca să devină mamă, Zeus, plin de mândrie, i-a adunat pe zei în palatul de aur, rostind în acest fel:
— O, zei, şi voi, zeiţe, ascultaţi-mă bine ce am să vă destăinui, aşa cum mă îndeamnă cugetul meu divin. Chiar astăzi se va naşte, din spiţa lui Perseu3, cel mai mare erou. Un erou fără seamăn. Acesta va domni ca rege-n Argolida, în cetatea Micena. Iar celelalte rude, toţi, îi vor fi supuşi. Vor trebui s-asculte de el, ca de-un stăpân. Aşa hotărăsc eu, ce stăpânesc Olimpul, şi astfel va rămâne.
Auzind vorba asta, Hera – care aflase de noua-nşelăciune a soţului său, Zeus – arsă de gelozie, a spus cu îndârjire:
— De vrei să ai crezare, jură-ne chiar acuma pe râul din Infern, întunecatul Stix, că-ntr-adevăr copilul ce se va naşte azi, din spiţa lui Perseu, va fi rege-n Micena, iar ceilalţi sclavii săi.
— Atâta vrei? Ei bine, a dat răspunsul Zeus, dacă-mi ceri numai asta, îţi jur cu bucurie. Mă jur pe râul Stix că hotărârea luată va fi de neclintit!
O! Cum a mai râs Hera, văzând că soţul său alunecase-n cursă. Şi, fără de zăbavă, s-a avântat pe-un nor, plutind spre ţara Argos, spre cetatea Micena.
Aici luase domnia alt fiu al lui Perseu, ce se numea Stenelos4. Iar soaţa lui Stenelos urma să fie mamă peste vreo două luni.
Hera, fără zăbavă, a săvârşit o vrajă şi a făcut ca soaţa stăpânului Micenei să nască mai curând. În schimb, tot printr-o vrajă, a silit-o pe-Alcmena să nască mai târziu, poate cu-o zi sau două.
S-a-ntors după aceea, cu grabă, în Olimp, şi a rostit lui Zeus:
— Tu ai jurat că fiul care s-o naşte astăzi din neamul lui Perseu va fi rege-n Micena. Află dar, o stăpâne, că el s-a şi născut. E fiul lui Stenelos. Se cheamă Euristeu.
Trăsnetul greu, ce-l poartă în pumn măreţul Zeus, să-l fi lovit în frunte, nu l-ar fi zguduit mai mult ca ştirea asta.
— Ce-ai spus? a răcnit el.
— Am spus ce-ai jurat tu, i-a dat răspunsul Hera. Flăcăul prevestit a şi venit pe lume. Însă nu e odrasla pe care-o aşteptai în palatul din Teba, nu e feciorul tău şi-al reginei Alcmena, pe care-ai amăgit-o. Nu. Nu e cum credeai.
— Cum? Hera! îndrăzneşti? a tunat iarăşi Zeus. Dar Hera a urmat:
— Cel care s-a născut şi o să fie rege se cheamă. Euristeu. Iacătă-l în Micena. E fiul lui Stenelos din ţara Argolidei. Ha, ha, ha, ha. Zeus, păcălitul eşti tu!
S-a mâniat stăpânul, s-a clătinat Olimpul sub furia lui cumplită, a azvârlit mănunchiul de fulgere în lume, făcând prăpăd şi moarte, dar n-a schimbat nimica. Făcuse jurământul ce nu-l putea călca. Feciorul lui Stenelos urma să fie rege, şi fiul său un sclav.