Apolo îndreaptă săgeata lui Paris spre călcâiul lui Ahile

Ei bine, îndrăzneala asta avea să-l coste mult prea scump pe fiul nereidei Tetis. Zeul luminii s-a făcut în acea clipă nevăzut. Însă pe zidurile Troiei şedea fiul lui Priarn: Paris. Văzând pe marele Ahile că şovăie în faţa Troiei, Paris şi-a dus arcul la piept. A pus în strună o săgeată şi l-a ţintit cu-ndemânare pe cel mai brav dintre ahei.

Însă Ahile, precum ştiţi, fusese descântat de Tetis în apele râului Stix, râul cel negru din Infern, încă de când era copil. Şi trupul lui, scăldat în Stix, era acum tare ca fierul. Nu putea fi rănit cu arma decât într-un loc, în călcâi. Asta fiindcă zeiţa Tetis ţinuse pruncul de călcâi atunci când îl vârâse-n râu.

Mai mult încă, după destin, Ahile nu putea să piară de arma vreunui muritor, chiar dacă-l nimerea-n călcâi, decât ajutat şi de-un zeu.

Astfel săgeata ucigaşă ar fi fost în zadar, de nu veghea zeul Apolo. Însă, fiul zeiţei Leto era turbat de supărare, pentru c-Ahile ridicase suliţa către pieptul său. Şi el a îndreptat săgeata lui Paris de pe zidul Troiei, drept în călcâiul lui Ahile. Ba i-a mai dat săgeţii încă şi o putere fără margini.

Ahile a simţit săgeata că-l fulgeră şi a ştiut că se apropie clipa morţii; dar n-a lăsat din mână arma, şi, clătinându-se uşor, tot a mai fugărit oştirea regelui Priam de la Troia.

Lupta şi-l blestema pe-Apolo, care-i grăbise ceasul morţii.

— O, zeu trufaş, glăsuia el, simt cum îngheţul îmi pătrunde în vinele acum sleite. Şi te blestem. Cum te blestem! Zeu nemilos, ce nu cutezi să mi te-mpotriveşti în faţă şi mă loveşti doar pe ascuns.

Şi şi-a înfipt după aceea suliţa lungă în pământ. S-a clătinat şi a rostit către oştirile lui Priam:

— Vai vouă, care vă uitaţi la mine cum mă prăbuşesc. Vai vouă. Chiar şi după moarte, eu tot vă voi lovi cu sete. Şi prin urmaşii mei ahei, am să vă nimicesc oraşul în care vă adăpostiţi, cu toate că zeul Apolo, cu mama, lui, zeiţa Leto, şi Ares, Artemis şi Xantos şi Afrodita cea frumoasă încearcă să vă ocrotească. Vai vouă! a mai strigat el şi a căzut întins pe ţărm, uriaş, cu faţa la pământ.