Eroul răpus este adus în tabără

Troienii, auzindu-i glasul, o luaseră din nou la fugă. Însă văzându-l c-a murit s-au întors repede să-i smulgă armura lui strălucitoare, făcută de zeul Hefaistos.

În acest timp au venit grecii. S-a început un măcel groaznic în jurul leşului întins în ţărâna umedă de sânge.

Cei care se luptau mai dârz să scape trupul lui Ahile erau Ulise din Itaca şi Aias de la Salamina. Aias îi luase trupu-n braţe şi i-l ducea către corăbii; iară Ulise-l apăra.

Când au ajuns în tabără, grecii au început să plângă, trântindu-se toţi la pământ. Iar plânsul lor l-a auzit mama eroului Ahile, zeiţa nereidă Tetis. Ea a strigat atât de tare: „Feciorul meu! „. încât, de spaimă, Troada s-a cutremurat.

S-au făcut slujbe fără seamăn. S-au înjunghiat mulţi robi troieni, tinere fete şi-alte jertfe: tauri uriaşi, cai ne-nvăţaţi încă la ham, dulăi de pază, capre, oi şi s-au vărsat vinuri alese ca libaţiuni pentru cel mort.

Trupul viteazului Ahile a fost urcat apoi pe rug. La înmormântare au cântat copilele marelui Zeus, cele cu viers armonios, adică toate nouă muze. Iar luptătorii, în armuri, au strâns cenuşa lui Ahile, au pus-o în aceeaşi urnă cu-a prietenului său Patrocle. Iar peste urnă-au grămădit un munte mare de ţărână, podit şi sprijinit cu pietre. Pe acest munte-au ridicat un monument de marmură28.

Dar după moartea lui Ahile a fost o ceartă-n tabără. Cine-avea drept să-i moştenească armura marelui Ahile, viteazului între viteji? Se certau mai ales Ulise şi Aias de la Salamina. Ulise, fiindcă-l apărase; iar Aias, fiindcă îi dusese trupul în braţe, spre corăbii, după ce îşi dăduse viaţa.

S-ar fi certat ei multă vreme, dacă regele Agamemnon nu făcea astfel ca Ulise să capete mândra armură. De supărare, mândrul Aias a-nnebunit şi s-a-njunghiat în piept cu sabia sa lungă.