Argonauţii zăresc crestele Caucazului

Eroii n-au mai stăruit şi, mulţumindu-i lui Fineu, au pornit iar spre largul mării, plutind prin Pontul Euxin23. Plutind aşa, au auzit un zgomot înspăimântător. Erau acele stânci cumplite ce se ciocneau necontenit, c-un bubuit asurzitor. Apele se roteau în preajmă şi clocoteau ca-ntr-un cazan, şi nimeni încă nu trecuse cu vreo corabie pe-acolo.

Iason s-a încordat la cârmă. Orfeu a început să cânte din lira lui un cântec dulce, şi mângâios, şi-adormitor.

Iar din corabie, eroii au slobozit un porumbel. Acesta a-nceput să zboare şi-a trecut iute printre stânci. Numai o pană de la coadă i-a fost prinsă de Simplegade.

Văzând acest semn bun, voinicii au pus şi ei mâna pe vâsle. Orfeu cânta ameţitor. Stâncile se mişcau alene sub acest cânt duios de liră. Şi totuşi, valurile repezi şi înspumate dintre stânci smuceau pe Argo cu putere şi o trăgeau parcă-napoi. Nu mai era decât o clipă, şi stâncile s-ar fi lovit. Atunci eroii au vâslit mai cu putere, mai cu sârg, şi vasul Argo a trecut. Numai un căpătâi de lemn a fost zdrobit. Atâta tot.

Fineu din Tracia spusese că de va trece vreo corabie printre stâncile Simplegade, blestemul lor se risipea. Într-adevăr, din acea vreme, teribilele Simplegade au rămas locului, pe veci.

Acum vâsleau argonauţii fără de frică peste mare. Vâsleau, şi ochii lor, în zare, căutau mereu capătul lumii, ţara bogată-a lui Eete, unde era lâna de aur.

E drept că, până să ajungă la ţinta lor cea mult visată, au mai trecut argonauţii prin multe alte încercări. În nişte lupte ce-au urmat, doi dintre ei au fost ucişi. Şi-au poposit de la o vreme într-o insulă mititică, o insulă a zeului războiului. Aicea se adăposteau negrele păsări ale lui Ares, care fuseseră gonite de marele erou Heracle din mlaştinile stimfaliene. La rândul lor argonauţii au înfruntat aceste păsări şi s-au luptat din greu cu ele.

De la o vreme, au zărit munţii Caucaz, cu creste sure. Acolo, sus, pe vârful Elbrus, zăcea de veacuri Prometeu, titanul cel legat în lanţuri. Heracle încă nu-l scăpase. Către apus s-a auzit şi-un vâjâit tare de aripi. Era chiar vulturul lui Zeus. Trecea prin slăvi, către Caucaz. Şi, trecând el, credeau că vine furtuna înfricoşătoare; căci aripile lui uriaşe păreau că-s ale lui Boreu.

Eroii au privit în urma acestei păsări, plini de spaimă. Ştiau că vulturul lui Zeus o să sfâşie iar ficatul însângerat al celui care îndura totul pentru oameni.

Dar nu puteau să se oprească. şi au vâslit tot mai departe, până ce au ajuns la gura râului larg şi-albastru, Fasis, din ţara regelui Eete24. Şi, lăsând valurile mării, s-au îndreptat în sus, pe Fasis.