Berbecele cu lâna de aur

Țelul călătoriei era lâna de aur, lână ce trebuia întoarsă în Elada. Lâna scumpă de aur era de pe-un berbece, un fiu al lui Poseidon. Aezii povesteau legenda lui astfel:

Se ştia că pe vremuri regele Atamas, stăpân în Orhomena, un oraş beoţian, fusese însurat cu frumoasa Nefele, zeiţa norilor, şi ea îi dăruise doi copilaşi drăguţi, o fată şi-un băiat, numiţi Hele şi Frixos.

Prin nu ştiu ce-ntâmplare, regele beoţian şi-a luat altă nevastă5. Iar mama vitregă, având copiii ei, vroia să-i depărteze pe Hele şi pe Frixos de palatul regal. Ba chiar se hotărâse să le răpună viaţa.

Ca să-şi scape copiii, zeiţa norilor a trimis de îndată acest berbece sacru, fecior al lui Poseidon, ce se afla-ntr-un templu din Iolco, să-i răpească din palatul regal al fostului său soţ. Acest berbece sacru era nespus de mare. Avea lâna de aur. Vorbea ca oamenii şi, mai presus de toate – deşi nu avea aripi – putea străbate cerul, ca păsările-n zbor6.

De acest animal ceresc, al lui Poseidon, s-au agăţat copiii în ultima clipită; căci mama vitregă tocmai vroia să vină şi să le vâre-n piepturi câte-un pumnal tăios.

Şi au zburat copiii. Sub ei se întindeau pământuri nesfârşite, ape şerpuitoare şi codrii nepătrunşi. Când – au ajuns deodată deasupra unei mări.

— Nu vă uitaţi spre ape! i-a sfătuit berbecul.

Frixos a ascultat; dar Hele, mai curioasă, tot s-a uitat în jos, şi, văzând apa mării, i-a venit ameţeală. Nu s-a mai putut ţine, şi a căzut în valuri. Marea, în care fata s-a înecat, se cheamă de-atuncea Helespontul, adică Marea Helei7.

Numai băiatul, Frixos, a plutit mai departe. Şi a ajuns în Ea, oraşul colhidian.

Aici a adus jertfă puternicului Zeus berbecele de aur. N-a păstrat decât lâna, pe care-a dăruit-o regelui din Colhida. Iar el, drept mulţumire, i-a jurat că-l va face urmaşul său pe tron, însurându-l cu una din cele două fete pe care le avea.