Pregătirea marii călătorii

Lâna mult preţioasă a rămas în Colhida, agăţată, cu grijă, într-un copac stufos dintr-o livadă sfântă, închinată lui Ares.

Dă-n cântecele lor aezii arătau că trebuiau să plece cândva nişte eroi, care să îndrăznească să plutească pe mări, prin furtuni şi primejdii, să se lupte cu monştrii şi să aducă iarăşi lâna berbecului, plecat odinioară, în zbor, din Orhomena, cu Hele şi cu Frixos.

Iată de ce eroii s-au adunat în pripă, dornici să cucerească scumpa lână de aur, din ţara lui Eete, de peste mări şi ţări, şi l-au urmat pe Iason. S-au strâns cu toţii-n Iolco. Întâi s-au sfătuit; şi-au hotărât să facă o corabie mare din lemn bun, de stejar.

Corabia aceasta trebuia să înfrunte primejdii fără număr, pe mări necunoscute; trebuia să plutească săptămâni, luni întregi, poate, fără oprire.

Era o încercare îndeajuns de grea!

Însă lucrând eroii plini de însufleţire, în nu prea multă vreme au făcut o corabie cu totul deosebită. Avea cincizeci de vâsle, Dar era totodată atâta de uşoară, încât navigatorii o ridicau pe umeri, fără vreo oboseală. Fiind atât de uşoară, zbura ca pescăruşul peste aria mării. De-aceea i-au spus Argo8.

Se spune că Atena9 i-a sfătuit tot timpul şi le-a dat o crenguţă din stejarul cel sfânt al măreţului Zeus, stejarul din Dodona, care grăia spre oameni şi făcea prorociri. Crenguţa de stejar, adusă de Atena, avea de-asemeni darul de a putea grăi argonauţilor – navigatorilor pe corabia Argo – şi-a-i putea sfătui în împrejurări grele10. Ei au pus-o la proră, încrustată în lemn.