Căsăpirea micului Absirt

Iată de ce era Medeea atâta de îngrijorată. Ea ştia tot ce se-ntâmpla.

Într-adevăr, a treia noapte de la plecarea lor pe mare, s-au văzut şi urmăritorii.

De fapt, Iason, şi-argonauţii n-o luaseră pe-acelaşi drum ca la sosire, prin strâmtori28, ci, tăind marea curmeziş, plecaseră către alt ţărm. Spre ţărmul unde se vărsa râul cel larg, Istrul, în mare – adică-n Pontul Euxin.

Căutaseră să schimbe drumul, socotind că urmăritorii or să se-ndrepte spre strâmtori. Dar lâna ce-o aveau cu dânşii i-a dat de gol, căci scânteia ca soarele în toiul zilei. Urmăritorii au văzut dincotro vine strălucirea şi, cum aveau pânze mai bune, vâslaşi mai mulţi şi odihniţi, s-au încordat şi erau gata. aproape gata să-i ajungă.

Şi, ca să scape de primejdii, ea şi acela ce-i jurase că o va face soaţa lui, regină în oraşul Iolco, Medeea a făcut o crimă cumplită, înspăimântătoare. Ea s-a ascuns în fundul bărcii, să n-o vadă argonauţii, şi-a sfârtecat în bucăţele pe micul său frate Absirt. Iar membrele însângerate le-a risipit în largul mării, pe-ncetul, una câte una. Când au aflat argonauţii această crimă odioasă, s-au mâniat nespus de tare. Erau gata s-o zvârle-n valuri.

— Noi suntem luptători, eroi, înfruntăm monştri, fiare, regi. Nu ucigaşi de rând, de-aceia care se luptă cu copiii.

Chiar Iason s-a uimit în sine, văzând ce fire-are Medeea. Şi totuşi, el a apărat-o, gândindu-se că-i va mai fi de ajutor şi-n patrie. La rugăminţile lui Iason, argonauţii au iertat-o şi au vâslit în sus, pe Istru.

Văzând, pe valuri, colhidienii, membrele micului Absirt, s-au oprit ca să le adune. Le-au strâns bucată cu bucată şi le-au adus toate pe ţărm. Acolo au orânduit slujbe şi jertfe pentru fiul cel sfârtecat al lui Eete. L-au ars pe rug şi au făcut serbări – cum cerea datina. Aşa s-a scurs o zi întreagă.

În acest timp argonauţii urcaseră – pe cât se pare – pe Istru-n sus, destul de mult29. Urmăritorii şi-au dat seama că nu i-ar mai putea ajunge.

Dar fiindcă nu mai îndrăzneau să se întoarcă la Eete fără Medeea şi Absirt, ostaşii au rămas acolo, întemeind o aşezare bogată şi înfloritoare, ce-a primit numele de Tomi30.

După această întâmplare, argonauţii au trecut, plutind pe Istru mai departe, dincolo de Iliria31.