Întoarcerea la Iolco

Abia ajunşi în altă mare, şi s-a pornit cea mai grozavă dintre furtunile pe care le suferiseră în drum. Valuri se ridicau cât munţii şi pânzele se sfâşiau sub răsuflarea îngheţată a unui vânt de miazănoapte. Vâslele se frângeau şi ele în stânci ce răsăreau din apă. Corabia argonaută era ca o coajă de nucă, zvârlită-ncoace şi încolo, sub munţi de apă vineţii.

Eroii abia se mai luptau şi îşi pierduseră nădejdea că vor putea scăpa cu zile, când iată, a sunat un glas. Un glas puternic de la proră. Vorbea, pe cât spunea legenda, ramura sacră, din stejarul marelui Zeus, din Dodona. Ramură ce era adusă, pusă la proră, de Atena. Şi ramura i-a îndemnat să plece-n marea Tireniană, în insula cea misterioasă unde-şi avea sălaşul Circe – o vrăjitoare renumită. Iar Circe să-i purifice de moartea micului Absirt.

Argonauţii, în furtună, au întors cârma către locul unde trăia faimoasa Circe. Cum s-au întors, a stat furtuna pe care-o trimisese Zeus; şi Argo a plutit pe mări, pe râuri şi din nou pe mări. şi a ajuns până la Circe. Acolo s-au purificat de sângele vărsat la Tomi.

Şi au întâmpinat, din nou, furtuni, primejdii fără număr. Sirenele i-au ispitit, prin cântece ademenitoare, să se arunce-n apa mării. Dar i-a salvat pe toţi Orfeu, care cânta mult mai frumos. Doar melodia lui duioasă le-a amintit de patrie şi i-a ţinut pe vasul Argo. Trecând prin apa ce scălda două stânci: Scila şi Caribda, două stânci ameninţătoare, erau de asemeni să se-nece, la fel ca mai târziu Ulise. Dar s-au luptat cu valurile şi au scăpat iarăşi cu bine.

Au mai trecut şi pe la Creta. Acolo s-au luptat cu Talos, un uriaş înspăimântător, din neamul monştrilor de-aramă şi, după multe lupte şi rătăciri, au atins ţărmul portului magnezian Pagase, din care Argo se pornise cu peste patru luni în urmă. În curând au sosit la Iolco.

Corabia au închinat-o zeului mărilor, Poseidon, din care Iason se trăgea. Şi Pelias a primit lâna, comoara regelui Eete. În schimb, eroul i-a cerut tronul părintelui său, Eson.

Ce-i drept, în sine chibzuia că având tronul şi puterea, tot lui o să-i revie lâna ce şi-o dorea atât de mult.

Regele l-a ţinut cu vorba cât timp au stat argonauţii. Dar, cum s-au risipit aceştia, Pelias n-a mai vrut să-şi ţină cuvântul dat cu luni în urmă. A strâns oastea şi l-a gonit pe Iason din oraşul Iolco.