Cearta cu fii lui Afareu

Părea că totul se aşterne senin, frumos, în viaţa lor. Numai că, în puţină vreme, s-a întâmplat ca dioscurii să se certe cu nişte veri. Verii erau Linceu şi Idas, odraslele lui Afareu – care era cu Ţindăr frate.

Unii pretind că toată cearta s-ar fi pornit pentru că verii i-ar fi-nşelat pe dioscuri cu nişte boi dintr-o cireada adusă din Arcadia. Şi ei nu-ngăduiau pe nimeni ca să-i înşele cu ceva. Dar alţii spun că pricina ar fi iscat-o, de fapt, Eros. C-ar fi trăit atunci, pe lume, două fecioare-ncântătoare, fiicele regelui Leucip. Una Hilera; alta Feba. Iar micul Eros, într-o zi, vrând să se joace, a pus în arc patru săgeţi muiate-n fiere şi le-a dat drumul în văzduh. Săgeţile i-au nimerit pe toţi flăcăii, drept în piept. Tuspatru veri au îndrăgit acele fete-ncântătoare pe care le avea Leucip.

Ca să n-apuce însă verii, Linceu şi Idas, să le ceară pe fetele lui Leucip, flăcăii Ledei s-au gândit că trebuie să le răpească.

Pe cai sălbatici, dioscurii au năvălit ca o furtună, le-au smuls pe cele două fete dintr-o grădină unde ele culegeau flori. În acest timp, şiretul Eros ţinea frâiele cailor. Pe câmp ardea soarele viu şi, totuşi, în înalt, erau şi nişte nori, care vesteau primejdia ce s-apropia. 9

Se povesteşte că Linceu era-nzestrat cu o privire ce străbătea până departe, prin case, prin păduri, prin munţi. Iar Idas, frate cu Linceu, avea o-asemenea putere că nici un muritor din lume n-ar fi-ndrăznit să se măsoare, cumva, cu el, în luptă dreaptă. El se luptase şi cu zeul Febus-Apolo, pentru-o fată, şi-l biruise la sfârşit.

Şi dioscurii au pornit cu caii în galop, ducând, la piepturile lor bărbate, pe fetele ce le-ndrăgeau. Linceu, ce străjuia Taigetul, muntele lacedemonian, cu ochiul său pătrunzător, i-a şi văzut pe cei doi fraţi gonind cu fetele în braţe. El l-a chemat grabnic pe Idas şi-au pornit după dioscuri.