Cingătoarea Hipolitei

De opt ori a scăpat până acum Heracle, şi-a rostit Euristeu, dar trebuie să vie şi ziua aşteptată. Odată şi odată soarta îl va lovi, cum îi urzeşte Hera. O! Cât am să mă bucur, când am să-l văd pe rug! „

Şi l-a trimis s-aducă o cingătoare scumpă, dăruită cu vrăji de zeii olimpieni, pe care o avea regina Hipolita.

Viteaza Hipolita şi mândra Antiopa – copilele lui Ares, zeul războiului – domneau peste poporul de femei luptătoare, numite amazoane, care sălăşluiau la Pontul Euxin24.

Câţiva eroi vestiţi, ca Tezeu din Atena, Peleu şi Telamon, ştiind ce îndurase Heracle pân-atunci, n-au vrut să-l lase singur în ţara amazoană. S-au adunat în Argos. Au stăruit să-i fie şi ei însoţitori. Heracle s-a-nvoit. Şi s-au urcat cu toţii pe o corabie, plutind neîntrerupt, până ce au ajuns în Pontul Euxin.

Au debarcat pe ţărmul cel larg şi nisipos, străjuit de amazoane, femei războinice, călărind pe cai iuţi, purtând pe spate arcuri şi-n mâini lănci ascuţite.

I-a-ntâmpinat la ţărmuri preamândra Hipolita. Ea a rămas uimită de chipeşii flăcăi ce coborau pe ţărm. I-a întrebat ce vor. Heracle i-a răspuns cu glas blând, arătându-i că vine din Micena, trimis de Euristeu, să-i ceară cingătoarea, semnul ei de regină.

— Eu îţi cer cingătoarea, după porunca Herei. Fata lui Euristeu, care e preoteasă chiar în templul zeiţei, doreşte să o aibă, i-a mai rostit Heracle. O dai de bună voie? Sau trebuie să ţi-o smulg, luptându-mă cu tine şi cu oştirea ta?

— O dau de bunăvoie, i-a glăsuit regina. Nu vreau să lupt cu voi.