Deasupra Etiopiei

Și, întristat de întâmplare, Perseu s-a hotărât să plece din ţara regelui Atlas. A luat din pomi câteva fructe, s-a adăpat la un izvor şi s-a-nălţat din nou în slavă, cu-naripatele-i sandale.

A tot zburat întreaga noapte peste pământul Africii. În zori, cum povesteau aezii în cântecele de demult, s-a pomenit că se găseşte sub cerul Etiopiei18.

„S-a făcut ziuă, şi-a spus el. De zbor mai cu temei acum, şi nu mă rătăcesc pe cale, până la noapte sunt acasă. „

Dar nu şi-a isprăvit tot gândul şi a zărit pe malul mării ceva cam neobişnuit. O fată tânără, gingaşă, era urcată pe o stâncă. Trupul ei, jumătate gol, se zbuciuma, legat în lanţuri, şi lacrimi i se prelingeau, în lungi şiroaie arzătoare, pe chipul alb, fermecător. O groază fără de pereche se oglindea în ochii săi, ce-aveau culoarea viorelei.

Iară pe mal gemeau părinţii, regele ţării şi regina. Şi sus, pe zidurile sure ale oraşului regal, stătea mulţimea-ncremenită, şi mulţi plâigeau înduioşaţi.

Ce se-ntâmplase?

Soţia regelui Cefeu, Casiopeea, se luase într-o zi la ceartă cu nişte nimfe nereide.

Dintr-una într-alta, cum e cearta, Casiopeea se lăudase că faţa ei e mai frumoasă şi ochii-i mai străpungători decât ai nimfelor din mare.

Nimfele mării, supărate, s-au plâns zeiţei Amfitrita, soţia zeului Poseidon, care era tot o copilă a zeului marin Nereu.

Zeiţa şi-a vestit bărbatul. Şi el a poruncit să plece către regatul lui Cefeu, cel mai teribil dintre monştri, pe care îi ţinea în grajduri de marmură, în fundul mării. Să pustiască-ntreaga ţară, şi-n acest fel să le răzbune pe-acele nimfe nereide.

Monstrul s-a ridicat din valuri şi-a pustiit tot ţărmul mării. A mâncat oameni, vite, păsări. Nici un pescar nu mai putea să iasă-n largul apelor, şi nici un vas nu mai sosea în porturile lui Cefeu.

Văzând nenorocirea asta, regele a plecat îndată la un oracol al lui Zeus şi l-a-ntrebat ce-i de făcut.

— Zeul Poseidon îţi trimite osânda asta meritată, a răspuns Zeus, prin oracol. Ci, dacă vrei să-l îmblânzeşti, nu poate fi decât o cale. Să dai pe dulcea-ţi Andromeda, copila ta cea mult iubită, acestui monstru, s-o mănânce, în ziua când ajungi acasă.

— S-o dau pe fată? Pe-Andromeda? Asta îmi e peste putinţă! a spus Cefeu, cu glasul stins.

— Ba ai s-o dai, a cerut Zeus. Altminteri monstrul o să-nghită toţi oamenii de prin oraşe, şi blestemele au să cadă asupra ta, rege Cefeu.