Perseu cunoaşte pe fiica lui Cefeu

Încovoiat de-asemenea durere, regele s-a întors acasă. A chemat sfetnicii de taină şi le-a mărturisit deschis poruncile date de Zeus. Iar ei, speriaţi, l-au sfătuit să o jertfească pe copilă.

— Nu, rege. Nu mai sta pe gânduri, au grăit sfetnicii cu grabă. Oare tu vrei să-ţi pierzi puterea? O altă fată poţi s-o capeţi. Eşti încă tânăr. şi regina ţi-e încă-ndeajuns de dragă. Dar alţi supuşi de unde-ţi iei, de ţi-i mănâncă pe toţi monstrul? Şi, fără de supuşi, puterea-ţi se stinge ca o flacără. Deci nu mai sta şi socoti. Sacrific-o pe Andromeda.

Şi regele, ascultând sfatul, a dat poruncă unor sclavi să o aducă pe copilă.

Sclavii s-au repezit îndată în încăperea luminoasă, unde fecioara, Andromeda, şedea cu prietenele sale, brodând o haină pentru rege. Au smuls-o ca pe-o mieluşică, care e dusă la altar, să înroşească piedestalul cu sângele-i nevinovat. Au smuls-o şi-au purtat-o-n braţe până la malurile mării.

În acest timp, aflând poporul de soarta ce se pregătea copilei regelui Cefeu, se grămădise sus, pe ziduri.

— Să n-o lăsăm! glăsuiau mulţi. De ce au osândit-o zeii pe ea, nu pe Casiopeea? Casiopeea-i vinovată. Să moară ea, nu Andromeda.

Sfetnicii însă şi oştirea îi îmbrânceau pe acei oameni. Îi goneau înapoi, pe ziduri.

— Poruncile, pe care Zeus se-ndură să ni le trimită, nu le putem noi cumpăni, răspundeau ei. Noi avem numai datoria să le-mplinim cât mai curând. Casiopeea ar fi vrut să se jertfească bucuroasă în locul fetei sale dragi, dar Zeus nu s-ar fi-nvoit.

Sclavii-au legat-o pe fecioară pe-o stâncă ce ieşea din apă. I-au pus, pe braţele mai albe ca marmura albă de Păros, lanţuri mâncate de rugină, lanţuri ce zornăiau cumplit.

Şi-au aşteptat să vină monstrul. Să se ivească dintre valuri şi s-o înhaţe pe copilă.

Cum au legat-o pe-Andromeda, s-au văzut nimfe nereide scoţându-şi pletele de aur din valurile înspumate şi chicotind de mulţumire.

— În sfârşit, iată, ziceau ele, Zeus, din ceruri, ne răzbună cu mult mai bine ca Poseidon.

Însă tocmai atunci, prin aer, s-a arătat, zburând, Perseu. El a zărit-o pe fecioară. Lăsându-se domol pe stâncă a întrebat-o cu glas lin19:

— O, tu, care deloc nu meriţi să porţi aceste lanţuri grele, fii bună, spune-mi cine eşti, pentru ce te-au înlănţuit?

Întâi, frumoasa Andromeda nu îndrăznea nici să privească de-a dreptu-n faţă un bărbat, şi se sfia să-i şi vorbească. A, dac-ar fi avut atuncea mâinile libere, desigur şi-ar fi ascuns fruntea sfioasă în palmele-i micuţe, reci. Ochii i s-au umplut de lacrimi: un şuvoi proaspăt şi amar. Atât i-era îngăduit. Dar, nevroind să pară astfel că-i vinovată cu ceva, a deschis gura şi-a grăit. I-a povestit flăcăului tot ce dorise el să afle.

N-a apucat s-asculte totul, că valurile înspumate au început să fiarbă-n clocot şi să vuiască din adânc, şi dintre ele a ţâşnit un monstru fără de pereche, acoperind cu trupul său o mare-n-tindere de ape. El a pornit, săltând, spre stâncă.