Dedal construieşte labirintul

Și a plecat Dedal. S-a apucat de lucru şi în puţină vreme a făcut un palat cum nu se mai văzuse în lume nicăieri. Era clădit din piatră. Era înalt, înalt; dar neacoperit. În el se-ntortocheau zeci, sute de culoare, de săli şi chiar de scări. Toate se-ncrucişau, urcau sau coborau într-un astfel de chip, încât te năuceau. Dacă intrai acolo, te-ncurcai pe culoare, şi, vrând să ieşi, de pildă, te afundai mai rău. Şi oricât te sileai nu mai nimereai drumul. Nu mai puteai ieşi.

În acest larg palat, în acest labirint5 – cum l-a numit Dedal – a-nchis regele Cretei pe fiara Minotaur. Şi ca să-i ţie viaţa hidosului său fiu, Minos îi aducea în negrul labirint pe prinşii din războaie şi pe alţi condamnaţi. Când n-avea prizonieri, îi azvârlea acolo păsări sau alte fiinţe şi faguri de albine, cu miere-nmiresmată.

Însă stăpânul Cretei era rege războinic, şi supunând popoare, ţinuturi, peste tot, îi silea pe aceia care erau învinşi să-i plătească tribut. Dar ce tribut? În sânge. Fecioare şi flăcăi ca jertfă pentru fiara ascunsă-n labirint.

Şi, tot luptând prin lume, Minos a biruit cândva şi pe-atenieni şi, după obiceiul pe care şi-l făcuse, i-a silit şi pe ei să-i trimită tribut, în fiecare an, câte şapte fecioare şi alţi şapte flăcăi.

Au plătit atenienii de două ori tributul, fără de nici un murmur, însă a treia oară, între cei hărăziţi ca hrană pentru fiara închisă-n labirint, a venit şi Tezeu. Iar buna Ariadna – cu sfatul lui Dedal – şi-a ajutat iubitul. El a doborât fiara şi a fugit din Creta.

Şi cine să plătească? Cine să ispăşească şi pentru Minotaur, şi pentru că Ariadna fugise cu Tezeu?

Regele a aflat că artistul Dedal a dat sfat Ariadnei şi ea l-a ajutat pe iubitu-i Tezeu. L-a chemat pe Dedal şi i-a strigat aşa:

— Tu le-ai dat ajutor? Tu. câine atenian? Şi-ai socotit, pesemne, că scapi neosândit?

— Eu le-am dat, da, stăpâne, a glăsuit Dedal. Ai omorât atâţia tineri nevinovaţi din ţinuturi călcate de tine în picioare. Atâţia osândiţi de tine pe nedrept, chiar din insula Creta, au fost mâncaţi de fiară, crudule basileu. Nu mai puteam să-ndur. Făptuieşti numai crime. Ucide-mă acuma, de vrei, nu mă-nspăimânt.

— Nu. N-am să te ucid, căci mintea ta isteaţă, harul tău de artist îmi sunt de trebuinţă. Dar am să te închid – a spus regele Minos – în schimb, în labirint, cu fiul tău Icar. Să nu-ţi treacă prin minte, cumva, să-ncerci să fugi.