Priam dobândeşte trupul fiului său

Astfel s-a răzbunat Ahile de moartea celui mai bun prieten. Şi el ar fi batjocorit la nesfârşit trupul lui Hector, de nu ar fi venit chiar Tetis să-l roage ca să înceteze.

În acest timp au avut loc serbări şi jocuri mari în cinstea aheului căzut: Patrocle. Eroul a fost ars pe rug. S-au făcut jertfe sângeroase. Pe rugul lui s-au mistuit şi doisprezece prizonieri, dintre troieni, ucişi de-Ahile. Şi boi şi oi şi cai şi câini. Ba, chiar Ahile şi-a jertfit pletele lui cele frumoase, pe care le făgăduise zeului râu din ţara sa, ce purta numele Sperheios, dacă se va întoarce teafăr.

În ziua cea de-a douăsprezecea, regele Priam a plecat către aheii victorioşi. Era călăuzit de Hermes, după poruncile lui Zeus. Ducea cu el un car cu daruri: velinţe scumpe şi covoare, aur, lighene de aramă, trepiede-nalte şi o cupă, pe care regele o primise, odinioară, de la traci.

Aşa ajunge la Ahile în toiul nopţii, nesimţit, căci era ocrotit de Hermes. Intră în cort şi-mbrăţişează genunchii, mâinile-amândouă, duşmanului ce-i ucisese atâţia fii în bătălii, şi între ei, pe cel mai bun, pe neuitatul viteaz Hector.

Îl roagă, plin de umilinţă, în vreme ce în barba sură lacrimi îi lunecă şiroaie, să-i dea-napoi trupul lui Hector.

— O, preaputernice Ahile – îi spune el – adu-ţi aminte de tatăl tău, bătrân şi el. Poate că şi oraşul lui e atacat de vreun vrăjmaş şi n-are cine să-l ajute.

Şi prin cuvintele acestea, Priam îi readuce-n minte eroului pe tatăl său. Iară Ahile se îndură. Îi dă-napoi trupul lui Hector. Ba încă îi mai hotărăşte un timp, douăsprezece zile, când şi războiul va-nceta, ca regele să-i poată face feciorului său, după datini, slujbele de înmormântare26.

Şi, încă în aceeaşi noapte, Priam s-a şi întors acasă, purtând cu el trupul lui Hector. Cea dintâi l-a văzut Casandra. Şi a trezit tot poporul. La căpătâiul celui dus, s-au strâns soţia: Andromaca, mama: Hecuba, şi Elena care stârnise tot războiul, şi fraţii lui, rude şi prieteni. Şi toţi plângeau cu deznădejde, căci el fusese-apărătorul cel de nădejde al cetăţii.

Iar de-l plângeau, plângeau chiar Troia. Oraşului i-era aproape sfârşitul mult dorit de-ahei, în vremea când Priam pornise slujbele de înmormântare ale lui Hector cel viteaz.