Eliberarea Elenei din Troia

În acest fel au văzut lumea cei doi băieţi: Castor şi Polux. Şi ei s-au luat îndată-n braţe, şi-au început să gângurească şi să se joace împreună.

Zeus ar fi vroit – se pare – să-şi ia pe fiul său, pe Polux, şi să şi-l crească după voie. Gândea să-l facă un erou, poate asemeni lui Heracle. Însă, văzându-i pe băieţi jucându-se doar împreună, s-a răzgândit să-i mai despartă. A poruncit zeului Hermes să-i ia pe unul şi pe celălalt, să-i ducă înspre miazănoapte, într-un ţinut îndepărtat3. Aici, sub aspră priveghere, Hermes i-a învăţat să lupte cu iscusinţă, fără teamă.

Aezii povesteau că Polux lupta neîntrecut cu pumnii şi arunca greutăţi, departe, cât nici nu se vedea cu ochii. Castor, în schimb, fugea mai bine şi călărea ca o nălucă; iar carul lui zbura pe ţărmuri, ca rândunica în văzduhuri.

Au mai deprins şi meşteşugul de-a naviga pe mări, cu plute şi în corăbii înzestrate cu pânze şi cu vâsle bune.

Ba, după cum se povesteşte, cutreierau în vremurile-acelea nişte piraţi pe marea largă, ardeau oraşele pe ţărmuri, jefuiau pe neguţători şi-i ucideau fără cruţare. Nu mai puteau pluti corăbii. Şi-atunci, cei doi flăcăi şi-au spus că-i datoria lor să plece şi să-i răpună pe tâlhari, să scape oamenii de rele, de moarte, jafuri, de urgii.

Însoţiţi doar de câţiva prieteni, s-au îmbarcat pe o triremă şi s-au luptat cu toţi tâlharii – piraţii, care bântuiau apele din arhipelag. I-au nimicit până la unul.

Crescuseră acum feciorii destul de mari, ca să se-ntoarcă la vatra părintească-n Sparta. Aveau cam treisprezece ani. Mai ales că se zvonise despre Elena, una din cele două fete, c-a fost furată de Tezeu.

Fata era de-o gingăşie cum încă nu se mai văzuse. De pe atunci se auzise în lumea-ntreagă despre ea. Iar Tezeu, regele Atenei, venise şi răpise fata, pe când dansa la o serbare; apoi o luase de nevastă4.

Fără a sta în cumpănă, voinicii-ncalecă pe cai, urmaţi de oştile spartane, şi se pornesc către Atena, ca să dea lupta cu Tezeu şi să-şi elibereze sora.

Din fericire pentru ei, Tezeu, de cum făcuse nunta, plecase în Infern, la Hades.

Vroia s-ajute pe un prieten, care domnea peste lapiţi, să şi-o răpească din Infern pe blânda Cora-Persefona.

În timp ce el era-n Infern, intră şi fraţii, dioscurii, cu oastea lor în Atica. Zdrobesc armata ateniană. Cuceresc sate şi oraşe şi-Atena cea cu temple multe. Dar cruţă, plini de-nţelepciune, grădinile lui Academos5, unde se adunau adesea, să stea de vorbă, filosofii.

Cătând după aceea bine, Castor şi Polux izbutesc să afle locul unde sta închisă sora lor, Elena, păzită de prinţesa Etra, mama eroului Tezeu.

Când o găsesc – ce bucurie! Nici nu o cunoşteau destul, cu toate că le era soră; căci ei crescuseră departe, în Macedonia muntoasă, pe când Elena rămăsese lângă părinţii săi, în Sparta.

Se-ntorc deci toţi, cu voie bună, ducând cu ei, ca sclavă Spartei, pe Etra, mama lui Tezeu.

La-ntoarcere au fost primiţi cu ospeţe şi veselie şi sărbători strălucitoare. Au petrecut ce-au petrecut şi s-a curmat de la o vreme şi bucuria revederii. Cine e vrednic n-o să şadă mereu la danţuri şi la mese. E însetat să săvârşească fapte de glorie şi cinste!