Eroii sunt îndemnaţi să ducă o viaţă tihnită în Lemnos

Aşa, plutind neîncetat, au ajuns repede în Lemnos, insula mare şi muntoasă, unde fusese azvârlit Hefaistos, din înălţimi, de tatăl său, marele Zeus.

Atât că-n Lemnos se-ntâmplase cu câţiva ani mai înainte, o tragedie-ngrozitoare. Bărbaţii lemnieni, plecând la un război, în asfinţit, şi, biruindu-i pe vrăjmaşi, răpiseră femei şi fete, nenumărate, pe corăbii. Şi întorcându-se acasă se însuraseră cu ele, părăsind vechile soţii. Acestea, ca să se răzbune, îşi omorâseră bărbaţii12. În acest fel, insula Lemnos nu mai avea decât femei.

Curând, acestea şi-au dat seama că singure nu pot trăi. Din nord se repezeau adesea, spre insulă, cete de traci. Jefuiau totul şi plecau, lăsând în flăcări insula.

Ogoare şi livezi erau tot mai puţine şi mai sterpe. Iar turme şi cirezi de vite aproape nu se mai vedeau.

Tocmai pe când era în ţară o-atât de mare supărare, iacătă vin argonauţii făcând întâiul lor popas.

Deodată, toată întristarea femeilor s-a risipit şi i-au primit cu flori pe oaspeţi. Din tot ce-aveau le-au întins mese pline de amfore, în care scânteia vinul purpuriu, pline de talere-ncărcate cu fripturi, turte dulci şi fructe. Le-au cântat cântece şi i-au rugat să se-nvoiască a fi stăpâni în ţara lor şi să-şi aleagă, dintre ele, soţiile care le plac.

Însăşi regina de la Lemnos13, cea mai frumoasă dintre toate, îi oferea lui Iason tronul, dacă primea să-i fie soţ.

În timp ce-aproape toţi eroii se aşezaseră la mese, cântând cu fetele din Lemnos şi sorbind cupele cu vin, s-a auzit un glas puternic:

— Aţi uitat oare datoria? Aţi şi uitat lâna de aur pentru un zâmbet femeiesc şi nişte amfore cu vin? Vai vouă. Eu am să plec singur din ţara asta blestemată.

Cel ce zvârlise cu tărie astfel de vorbe spre eroi era chiar marele Heracle. El singur nu se învoise să se coboare de pe punte şi să ia parte la ospăţ. Dar auzind ce se petrece, că sunt ademeniţi eroii cu vorbe, cântece şi vin, se şi grăbise în cetate şi îi certase pe voinici.

Auzind ce spunea Heracle, eroii s-au dezmeticit. Au răsturnat acele mese, unde se îmbuibau cu toţii, îngreunându-şi trup şi minte; şi-au smuls cununile de flori. Au dat în lături pe acele femei şi fete, ce-i ţineau, şi au pornit spre ţărmul mării.

N-au mai vrut nici să-ntoarcă ochii, când ele îi rugau cu lacrimi să se oprească iar în Lemnos, la-napoiere spre Elada.

Şi au plecat argonauţii, lăsând ispitele deoparte.