Au plutit ei din nou pe mare, până s-a coborât amurgul şi cerul s-a umplut de stele. Atunci s-au apropiat de locul unde alunecase-n valuri copila Hele: Helespontul. Au privit apele acestea, ce murmurau parcă un cântec gingaşei fete înecate, şi nici nu au băgat de seamă când au ajuns în Propontida14.
În faţa lor se întindea peninsula Cizic, stâncoasă, abia legată de pământul străvechi al Asiei, printr-o fâşie de nisip.
Aici au trebuit să lupte cu nişte fiinţe fioroase: uriaşi cu câte şase braţe. Două le-aveau prinse de umeri, două de coaste şi-alte două de şoldurile monstruoase. Aceşti uriaşi au început s-arunce stânci mari de granit, către vitejii-argonauţi, gândind să le închidă calea. Şi poate că le-ar fi zdrobit corabia de lemn, uşoară. Însă Heracle a-ntins arcul, şi-a tras spre ei săgeţi muiate în sângele otrăvitor al hidrei omorâte-n Lerna.
Răniţi şi otrăviţi, uriaşii cădeau ca nişte stânci în valuri, cu bufnituri răsunătoare.
Câţi rămăseseră cu viaţă au trebuit să se mai lupte cu Iason şi ceilalţi eroi. Până la urmă, dintre ei niciunul n-a scăpat cu zile, sub săbiile lucitoare şi suliţele de aramă.
Şi iar a lunecat pe ape, în voia vântului zburdalnic, corabia argonaută. E drept că s-a stârnit furtuna şi era gata s-o scufunde. Însă vâslaşii au purtat-o cu vrednicie pest valuri, până-ntr-o ţară, Misia15.
În Misia, argonauţii au fost primiţi cu mare cinste şi de localnici, şi de rege. Dar tot aici s-a întâmplat ca Hilas, un argonaut, să fie îndrăgit de-o nimfă. Era o nimfă drăgălaşă ce stăpânea un mic izvor la poalele unei păduri de pini înalţi şi parfumaţi. Şi nimfa, îndrăgind pe tânăr, s-a prefăcut în căprioară, şi a sărit în calea lui. El sprinten, neprevăzător, a urmărit-o prin pădure, până la apa unui lac, în care se vărsa izvorul, şi, însetat, a vrut să soarbă din unda limpede de munte. Dar căprioara s-a schimbat din nou în nimfa cea frumoasă şi, apucându-l de grumaz, l-a tras cu ea în fundul apei. Hilas, speriat, a dat un strigăt. Strigătul său l-a auzit Heracle şi-alt argonaut, cutezătorul Polifem16. Fiindcă Heracle ţinea mult la tânărul răpit de nimfă, n-a stat pe gânduri şi-a pornit să-l caute prin pădurea deasă.