Plecarea spre ţara lui Eete de la capătul lumii

Când au terminat lucrul şi corabia Argo s-a legănat pe ape, cei cincizeci de eroi s-au adunat la ţărm, s-aleagă pe acela ce urma să-i conducă în expediţie.

Aezii povesteau că în acel moment eroii-au întors ochii spre viteazul Heracle. Însă fiul lui Zeus le-a spus că el e sclavul regelui Euristeu, prin uneltirea Herei, care-i doreşte moartea Deci, ca să nu atragă supărarea zeiţei, mai bine să-l aleagă în fruntea lor pe Iason. Iason era iubit de soţia lui Zeus.

Şi toţi s-au învoit ca Iason să conducă pe eroi peste mări, spre ţara lui Eete de la capătul lumii.

Au făcut sacrificii zeilor olimpieni. Apoi au început ospăţul de plecare. Au băut şi-au mâncat vreme de nouă ceasuri. Dar, cum s-au ivit zorii, au azvârlit încolo cupele de pe mese. Au luat cu dânşii apă şi hrană din belşug şi s-au urcat pe punte, stând câte doi pe-o bancă, cu câte-o vâslă-n mână.

Heracle era-n mijloc, el fiind cel mai greu, şi ţinea cumpăna corăbiei de lemn. În faţă sta Linceu, care cu ochiul ager privea spre depărtări. Şi alăturea Iason se sprijinea de proră, ţinând un vas de aur în mâinile-amândouă, şi-l implora pe Zeus, cu braţul său de fulger, şi vânturile repezi, şi drumurile mării, s-apropie biruinţa, şi zilele senine, şi ceasul fericit când iar se vor întoarce acasă, în Elada.

Din nori, cum spun poeţii, a răsunat atunci un glas aspru de tunet şi-un fulger a brăzdat cerul abia-nroşit de Eos – aurora.

Zeus le răspunsese că le primeşte ruga.

Au ridicat îndată ancora grea din ape, agăţând-o de ciocul corăbiei de lemn. Iar divinul Orfeu şi-a luat lira în braţe. A început să cânte. Şi vânturile mării, vrăjite de-acest cântec, suflau voioase-n pânze11

Corabia plutea, şi lângă ea săltau popoarele de peşti şi alte vietăţi din apele marine. Veneau toate s-asculte cântul duios din liră şi glasul lui Orfeu.

Corabia ieşise în largurile mării cu pânzele întinse. Helios-se-nălţase cu carul lui de aur pe cerul fără pată, şi-ntinsul de smarald al apelor Egeei parcă ardea cu flăcări.

Cântecul lui Orfeu răsuna peste valuri. Se auzea-n Olimp. Îl desfăta pe Zeus şi-l făcea să privească plin de îngăduinţă spre corabia Argo.

Eroii-argonauţi porniseră cu bine pe drumul presărat cu sute de primejdii.