Geloasa Hera îl loveşte din nou crunt pe fiul Alcmenei

Era acum Alcide un flăcău minunat, de optsprezece ani: frumos, voinic şi ager, şi drept, şi înzestrat cu alte multe haruri. Ducea o viaţă simplă. Nu-i plăcea să îmbrace veşminte-mpodobite, ca alţi feciori de regi. Se hrănea-n timpul zilei cu fructe şi legume; seara, cu carne friptă; şi-arareori bea vin. Era de-o vitejie nemaivăzută încă. Odată înfruntase el singur o oştire – ce năpădise-n Teba, şi-o jefuia de aur, şi luase mii de sclavi – doar cu-o măciucă-n mână. Şi izgonise oastea şi pe regele ei.

Creon, regele Tebei, acela ce-i ţinea la el în ospeţie pe-Amfitrion, Alcmena, Alcide şi Ificle, era nespus de vesel. „Iată că şi feciorul seamănă tatălui, îşi spunea el în gând, şi-mi va fi de folos”. Şi, fiind regele Creon atât de mulţumit de biruinţa asta, a făurit un plan. Avea şi el o fată, ce se chema Megara. N-ar fi putut găsi un ginere mai bun decât mândrul Alcide. Ştia că de-i va fi urmaş la tron Alcide, scăpa de orice grijă. L-a chemat deci la sine pe voinicul Alcide şi l-a rugat să-i fie ginere şi urmaş.

Tânărul s-a-nvoit.

— Măreţe rege Creon, a glăsuit Alcide, ne-ai găzduit şi prieten ne-ai fost întotdeauna. Voinţa ta-i poruncă. Mă-nsoţesc cu Megara. Să ne gătim de nuntă.

În anii ce-au urmat, Megara a avut trei prunci de la Alcide. Eroul îi iubea, le cânta cântece sau îi purta pe cal, în goana cea mai mare. Alteori se juca alăturea de ei, prin ierburile verii, râzând şi chiuind, privegheaţi de Megara.

Dar iată că-ntr-o zi, când se jucau cu toţii, şi hohotele lor răsunau în văzduh, Hera îşi lasă ochii către cetatea Teba. Îl vede pe Alcide, fiul rivalei sale, Alcmena cea frumoasă. Şi-n inima zeiţei se-aprinde o mânie atât de-ncrâncenată, încât nu ţine seama de bieţii copilaşi fără de nici o vină.

Cere unei zeiţe, Mania, fioroasa, ce păstra o otravă într-o cupă de aur, s-alerge pe pământ. Să-i rătăcească mintea eroului Alcide.

Zeiţa nebuniei, Mania, a zburat şi-a-mprăştiat veninul asupra lui Alcide. I-a insuflat dorinţa să îşi răpună fiii şi tânăra-i nevastă.

Atunci, bietul Alcide, cu mintea răvăşită, a socotit că pruncii şi soaţa sa, Megara, ar fi nişte ciclopi. Numai c-o lovitură i-a răpus pe tuspatru. Apoi s-a prăbuşit cu fruntea în ţărână, cu sufletul zdrobit9.