La oracolul din Delfi

Când s-a trezit sărmanul, a vrut să se azvârle de pe o stâncă-naltă. Gemea, îmbrăţişându-şi copiii, pe Megara; se blestema amarnic pentru grozava-i faptă. Dar s-a ivit Atena, sora sa din Olimp, zeiţa-nţelepciunii, şi l-a oprit, zicându-i:

— Nu te pripi, Alcide. Tu nu ai nici o vină. I-o răzbunare-a Herei. Erai prea fericit. Ea a orânduit ca să-ţi loveşti copiii şi să fii nevoit să ispăşeşti o crimă care nu e a ta. Deşi nu este drept, deşi eşti fiu lui Zeus, ceilalţi zei din Olimp vor fi de partea Herei, căci e răzbunătoare şi toţi se tem de ea. Nimeni nu-i stă-mpotrivă. Chiar Zeus însuşi tace de-atâtea ori molcom, căci Hera e şireată şi poate să-şi lovească şi soţul uneori. Doar eu am să te-ajut, căci n-o iubesc pe Hera. E prea înfumurată. Şi poate zeul Hermes, pristavul tatălui. Acuma părăseşte Teba cu şapte porţi. Te du până la Delfi şi purifică-ţi trupul, cum porunceşte legea hotărâtă de Zeus. Puternicul Apolo o să-ţi aducă ştire ce trebuie să faci.

Cu fruntea în pământ, cu umerii plecaţi, a părăsit Alcide Teba regelui Creon, şi s-a-ndreptat spre Delfi.

În templul de la Delfi, Apolo l-a vestit pe feciorul Alcmenei că este osândit de zeii-olimpieni – aşa cum cerea Hera – să-şi ispăşească fapta, slujind în chip de sclav regelui din Micena.

— Va trebui, ca sclav, a glăsuit Apolo prin gura Pitiei, marea sa preoteasă, să-i împlineşti cu sârg regelui Euristeu toate poruncile – douăsprezece-s toate – primejduindu-ţi viaţa.

Tot el i-a dat acuma numele de Heracle, ştiind că o să-nvingă, cu glorie deplină, toate primejdiile pe care Hera i le va pune-n cale.

Heracle a primit această ispăşire şi a plecat în lume, mergând către Micena.