La rugămintea lui Anhise, Enea a primit să fie conducătorul cetelor. Au trebuit însă s-aştepte până ce au plecat aheii. Atunci şi-au construit corăbii din trunchiurile de pe Ida. Au făcut douăzeci de vase şi, sub conducerea-nţeleaptă a lui Enea şi Anhise, troienii au pornit pe mare.
Au poposit, în primul rând, în Tracia. Apoi în Delos. Aici Enea s-a plecat în templul zeului Apolo, a făcut jertfele de sânge şi a-ntrebat oracolul: încotro trebuie să pornească?
Oracolul i-a dat răspunsul:
— Voi, ce vă trageţi din Dardan, căutaţi pământu-i de obârşie, în care-acesta s-a născut. Întoarceţi-vă tot acolo. E ţara unde vor domni Enea şi urmaşii lui6.
— Dar unde s-a născut Dardan, în care colţ din asfinţit? a întrebat din nou Enea.
Însă Apolo n-a răspuns. Şi nici Creusa nu grăise, când s-arătase lui Enea, decât un nume, râul Tibru; dar unde curge acest râu, nu apucase să mai spună.
— Unde o fi Hesperia? Unde-o fi ţara lui Dardan? se întrebau acum troienii.
Şi nu găseau nici un răspuns.
Le rămânea numai să caute Hesperia necunoscută şi să îndeplinească voia zeului cel bătrân şi orb, ce purta numele de Fatum7.
Dar împotriva lor sta Hera. Ea-l urmărea înverşunată pe acest fiu al Afroditei. Căci nu putea să ierte Troia, unde fusese-adânc jignită, unde nechibzuitul Paris dăduse premiul frumuseţii, mărul discordiei, de aur, mamei troianului Enea.
Drept răzbunare pentru asta, Hera era tot ne-mblânzită şi după ce căzuse Troia9.
Pe mări, plutind mereu, Enea întâmpina veşnic furtuni, şi, coborând pe orice ţărmuri, Hera-i punea-nainte piedici. Vremea trecea neostenită şi după-atâtea suferinţe troienii colindau pe mare şi nu ştiau încotro merg. Dar, cum, necum, plecând din Delos, flota troiană a atins de la o vreme ţărmul Cretei.
— Aici ne e poate limanul, ţara pe care-a prevestit-o Febus-Apolo, prin oracol, a rostit tatăl lui Enea.
Într-adevăr, insula Creta nu avea rege-n acea vreme. Enea s-ar fi învoit să stea acolo-n insulă, dar într-o noapte – ce să credeţi? – penaţii ce-i avea cu el prind viaţă şi încep să-i spună: