Pierderea Creusei

Ajuns acolo în dumbrava unde erau mai toţi troienii, câţi se salvaseră cu zile, Enea a văzut cu jale că soaţa lui s-a rătăcit.

— Unde-i Creusa? striga el. Unde-i Creusa, draga mea? S-a rătăcit între duşmani.

Şi fără să asculte sfatul celor ce se sileau să-l ţină, el s-a întors, în goana mare, pe coastele împădurite. Ba a pătruns şi în oraş. S-a furişat cu-ndemânare printre aheii, ce jefuiau încă oraşul, adunau fete şi copii şi duceau totul la corăbii.

Înfruntând moartea-n orice clipă, Enea a căutat să-şi afle soaţa şi-n cetele de robi; dar n-a putut s-o mai găsească. Căci ea, pe când părăsea Troia, s-a rătăcit între ahei. A fost surprinsă de-un oştean şi doborâtă cu o lance. Deasupra ei au căzut leşuri. Enea n-o putea zări. Umbra ei doar se ridicase şi rătăcea printre ruine.

Şi printr-o vrajă misterioasă, făcută chiar de Afrodita, umbra Creusei a venit lângă iubitul ei Enea şi i-a rostit cu voce blândă:

— Dragul meu soţ! Nu au vrut zeii să-ţi fiu tovarăşă de drum, pe calea spre Hesperia5, spre ţara unde curge Tibrul cu valurile lui domoale. Acolo tu ai să fii rege. Altă soţie vei avea. Deci nu mai plânge pe Creusa, ce te-a iubit atât de mult. Fii sănătos. Urmează-ţi calea. Ai grijă de feciorul nostru.

Astfel a spus umbra Creusei, vestindu-i soţului, Enea, că trebuie să se îndrepte, cu cetele lui de troieni, undeva către asfinţit. Rostind cuvintele acestea, fiica lui Priam a pierit. Enea a strigat-o încă, dorind s-o mai îmbrăţişeze pe soaţa sa mult credincioasă; dar, după cum spune legenda, a strâns în braţe numai fum.

N-a mai avut alta ce face decât să se întoarcă-n munte. Iară pe munte-l aşteptau, cuprinşi de spaimă şi nădejde, bărbaţi, femei şi chiar copii, care scăpaseră de moarte. Şi ei îl implorau cu toţii:

— Du-ne, Enea, unde vrei. Călăuzeşte-ne prin lume şi fă-ne o cetate nouă, în care să renască Troia.