ZEII PENAŢI ARATĂ DRUMUL SPRE ITALIA.

Hesperia, pe care-o cauţi – ţara străveche şi bogată, din care a purces Dardan – este Italia, Enea.

Îi spun penaţii, lui Enea, cum arată Italia şi care-i drumul pân-la ea.

Numaidecât bunul Enea îşi părăseşte aşternutul, trezeşte pe toţi soţii săi, le spune vestea şi în grabă se şi îmbarcă pe corăbii, pornind către Italia.

Şi-ar fi ajuns repede-acolo, de nu-i lovea din nou zeiţa cu braţe albe din Olimp.

Ea i-a împins către Strofade, două mici insule aflate între Peloponez şi Zante. Aici se aflau nişte harpii, acele, genii răutăcioase, care aveau trupuri de păsări şi răpeau oamenilor hrana. Şi au luptat cu aceste păsări şi le-au învins până la urmă, prin iscusinţa lui Enea, şi s-au urcat iar pe corăbii.

Au întâlnit în drum Itaca, insula regelui Ulise. Au poposit, după acea, şi-n insula Leucadia şi, curând, au atins Epirul, unde se afla Andromaca, fosta soţie a lui Hector, târâtă jalnic în robie de fiul marelui Ahile: Neoptolem, întors din Troia.

Purtaţi apoi de vânturi aspre, troienii au trebuit să treacă pe lângă Scila şi Caribda10.

Scăpând cu greu şi de-aceşti monştri, după atâţia ani de trudă, troienii au ajuns prin locuri unde călcase şi Ulise, unde sălăşluiau ciclopii.

Acolo, îngroziţi de Etna, muntele care zvârlea flăcări, au stat troienii-o noapte-ntreagă, bine ascunşi într-o dumbravă, privind înmărmuriţi vulcanul. În zori, când să pornească iarăşi, li s-a ivit în faţă-un grec, uitat acolo de Ulise, în goana lui, când părăsise acest ţărm neospitalier. I-a rugat în genunchi să-l ierte c-a fost duşmanul lor la Troia şi să-l salveze din tărâmul acesta înfricoşător. Până atunci stătuse, bietul, ascuns, ca fiarele-n păduri.

Tocmai se arăta pe munte şi fiorosul Polifem, sprijinit într-un trunchi de pin, având orbit singuru-i ochi de-mpunsătura arzătoare a îndrăzneţului Ulise. De l-ar fi întâlnit pe grec, l-ar fi-nghiţit într-o clipită.

Enea s-a înduplecat şi l-a luat pe corabie pe acest soţ al lui Ulise, uitat aici de-atâta timp.