În căutarea lui Ahile

Însă vestitul profet Calha îi spusese lui Agamemnon că nu vor cuceri cetatea regelui Priam cel bogat, de nu or să atragă-n luptă pe neîntrecutu-Ahile.

Acest Ahile era fiul frumoasei nereide Tetis, cea măritată cu Peleu, regele din Tesalia.

La nunta ei zvârlise Eris între zeiţele-olimpiene mărul discordiei, pe care îl dăruise Afroditei fiul lui Priam, mândrul Paris.

Zeiţa nereidă Tetis ştia că pruncul său Ahile va creşte mare şi puternic. Va fi viteaz ca nimeni altul. Numele său o să rămână nemuritor în bătălia dată sub zidurile Troiei. Dar lui îi hotărâse Moira – destinul cel ne-nduplecat – să-şi piardă zilele acolo.

Şi, cunoscând această taină, zeiţa Tetis, mama sa, căuta să lupte şi cu Moira şi să îl scape pe Ahile de soarta care-l aştepta.

În acest scop, încă de mic, îi ungea trupul cu ambrozie, ca să-l facă nemuritor. Îl vâra-n flăcări să-l călească. Ba, într-o noapte, s-a dus şi până la Hades în Infern. Acolo şi-a scăldat în Stix, râul cel înfricoşător, pe pruncul său abia născut.

Atât c-atunci când îl vârâse în flăcări, pentru a-l căli, şi când îl cufundase-n râu, Tetis îşi ţinuse copilul de un călcâi, călcâiul stâng.

Îşi scăldase copilu-n Stix, pentru ca nici un fel de armă să nu-i mai poată răni trupul. Nu se gândise însă Tetis că, apucându-l de călcâi, locul acela-i va rămâne pe totdeauna necălit16.

În acest fel fiul zeiţei nu mai putea fi doborât, decât dacă era lovit în locul necălit în Stix.

Acum când are loc povestea, Ahile se făcuse mare. Ca şi mulţi alţi eroi de seamă, fusese dat de mititel bătrânului centaur Hiron, ca să-l înveţe meşteşugul armelor şi al vânătoarei.

Se povesteşte că la Hiron fiul lui Tetis s-a hrănit doar cu măduvă şi cu creier de pui de urs şi cu ficat de leu năprasnic. Nici nu se ridicase Ahile mai mult de-o şchioapă şi lupta ca un bărbat, ucigând fiare prin codrii de pe Pelion.

Iar când fugea, putea să-ntreacă şi căprioara cea mai iute şi cea mai sprintenă din munţi. Nu vă mai spun că învăţase să cânte minunat din gură, acompaniindu-se cu lira. Iar viersul lui vrăjea pe oameni şi chiar pe zeii din Olimp.

Pe-acest flăcău vroiau să-l aibă, în război, lângă ei, atrizii, la ceasul când vor izbi Troia. Iar Agamemnon trimisese, de astă dată, pe Ulise, să-l caute şi să-l cheme-n luptă pe fiul regelui Peleu şi al gingaşei nereide, cea cu picioare de argint.