Înfrângerea bebricilor

Și Iason, ascultând îndemnul, a făcut semnul de plecare. Dar mulţi dintre argonauţi nu aveau inima uşoară. Niciunul nu era mai vrednic şi mai viteaz între ei toţi decât Heracle cel puternic şi veşnic urgisit de Hera. În el aveau toată nădejdea. Şi el, acuma, se pierdea.

Prinzând deci vâslele în mâini, lăsând în vânt pânzele toate, au dus pe Argo mai departe, şi mai departe, către ţara bebricilor cea misterioasă18.

În locurile astea pline de verzi grădini înmiresmate, i-a-ntâmpinat un popor aspru. Regele lor, numit Amic, un fiu al zeului Poseidon, era un om hidos şi rău. Nu îi plăcea să aibă oaspeţi. Un singur lucru preţuia: lupta cu pumnii, îndârjită19. Aezii-l zugrăveau pe rege că era-nalt ca un copac. Urechile-i erau zdrelite în luptele ce le purtase. Pieptul său monstruos, umflat, părea un mare glob boltit. Sub umerii lui bulbucaţi, creşteau pe braţele-i robuste muşchii ca nişte bolovani. Iar ochii-i se roteau sub frunte, sălbatici, ameninţători, ca unei fiare-nfometate.

Amic, văzându-i pe elini c-au debarcat în ţara lui, i-a provocat pe loc la luptă.

— Aşa e datina pe-aicea, a râs regele cu-ngâmfare. Cel ce soseşte-n ţara asta trebuie să dea lupta cu mine. Cine se prinde? Cine-ncepe?

— Am să încerc eu, a grăit Polux

— Hai, vino să te fac fărâme şi să te dau hrană la peşti, a hohotit din nou Amic.

Şi lupta a-nceput pe dată. Deşi Amic era uriaş, Polux, sărind cu-ndemânare, l-a şi izbit pe cruntul rege cu pumnul aprig în bărbie. Monstrul a scuipat sânge negru. Dar l-a lovit şi el pe Polux cu tot atâta străşnicie. S-au încordat şi s-au bătut pe iarba verde a câmpiei. Până la urmă însă Polux l-a biruit pe răul rege. L-a nimerit cu pumnu-n tâmplă şi l-a lăsat fără suflare la poalele unui copac. Bebricii au sărit atuncea ca să-l răzbune pe Amic şi s-anceput un război greu. Argonauţii trebuiau să ţie piept unei mulţimi de luptători nespus de mare; şi suliţele scânteiau, iar săbiile zvârleau prin aer lungi curcubeie lucitoare.

Iason, Tezeu şi Meleagru îşi tăiau drumul prin mulţime, de parcă secerau un lan. Iară din cele două laturi, Castor şi Polux nimiceau oştenii regelui Amic cu suliţele de aramă.

N-a trecut mult şi-argonauţii au fost deplin biruitori, luând pradă multă, arme, straie, merinde bune şi-n burdufuri vin din belşug.