Întoarcerea în Itaca

Toţi ascultau fără o şoaptă povestea lui. Când a sfârşit, într-un târziu, şi-a plecat fruntea pe o masă. Atuncea Alcinou a spus:

— De vreme ce-ai sosit, Ulise, fii sigur că ai să te-ntorci în insula ta mult dorită. Amarul tău se va sfârşi.

S-a-ndreptat apoi spre curtenii ce se aflau cu el la masă şi le-a cerut s-aducă daruri viteazului de la Itaca. Să i le pună într-un vas, cu pânze şi cu vâsle bune, care să-l poarte pe Ulise către pământul multdorit.

Şi, chiar în ziua următoare, regele insulei Itaca şi-a luat rămas bun de la gazde. Ochii frumoasei Nausicaa – spun unii – că erau mâhniţi, scăldaţi în lacrimi, văzând pe rege că porneşte către Itaca şi soţie.

După aceea regele Ulise, suindu-se pe vasul feacian, a dat semnalul de plecare. Vâslaşii s-au plecat pe rame. Unul a dat un chiot, şi-au pornit. Corabia plutea spre zări ca şoimul, căci nu erau în largurile mării vâslaşi mai buni ca ai lui Alcinou. Şi cu iuţeală îl purta cu sine corabia, spre ţărmurile insulei Itaca, pe viteazul Ulise, preaisteţul, acel ce pătimise atât de multe, luptându-se-n războiul de la Troia, şi-apoi pe mările învolburate. Dar el în linişte-adormise, purtat de vâsle peste valuri. Uitase-n somnul lui ce suferise şi se visa acum acasă.

Dormind trudit, Ulise n-a simţit când au ajuns în insula Itaca. Vâslaşii l-au dat jos de pe corabie, încet, încet culcându-l lin pe-un aşternut, sub un copac. I-au pus alături lăzile cu darurile feaciene şi au pornit pe calea-ntoarsă.

Din întâmplare, i-a văzut din nou Poseidon. Şi el s-a supărat cumplit că prada lui, Ulise, îi scăpase. Cu îndârjire-a făcut un semn, cu marele-i trident strălucitor, şi vasul feacian a împietrit. S-a prefăcut pe loc în stâncă sură ²¹ .