Porcarul Eumeu ii destăinuie lui Ulise faptele peţitorilor

După un timp s-a deşteptat Ulise. Privea în jur şi nu-i venea să creadă.

— Aici e insula Itaca! striga el parcă-nnebunit de-atâta fericire ce-o trăia. Şi săruta pământul drag.

Dar fiind totuşi prevăzător, s-a dezbrăcat de hainele frumoase, primite de la Alcinou, şi s-a-mbrăcat în nişte straie de om sărac, de cerşetor.

A ascuns într-o peşteră adâncă lăzile mari, pline de daruri, şi-a pornit prin insulă, s-o cerceteze mai întâi.

Mergând prin insulă, Ulise l-a întâlnit pe un porcar, un om bătrân şi de credinţă, ce purta numele Eumeu.

Acesta, socotind că-ntr-adevăr Ulise este un cerşetor, l-a omenit cum se cuvine. L-a ospătat, l-a odihnit şi, vorbind ei, dintr-una-ntr-alta, Eumeu i-a povestit durerea preacredincioasei Penelopa.

— Soţul, Ulise, i-a plecat, zicea Eumeu, şi a pierit desigur, undeva, în lupte. În casa lui s-au oploşit mulţime de peţitori neruşinaţi. Unii sunt chiar din insulă, alţii de prin cetăţi vecine. Şi fiecare-ar vrea s-o ia pe Penelopa de soţie, căci e frumoasă şi e bună. Iară cirezi şi turme are destule. Ea-i tot amână şi-i amână. Spune că-şi va alege soţul când va sfârşi de ţesut pânza cu care-şi va învăli fruntea regală-n ziua mult urât-a nunţii. Dar tot ce ţese-n timpul zilei, destramă iar în timpul nopţii. şi îl aşteaptă pe Ulise. şi îl aşteaptă. şi-l jeleşte, vărsând nenumărate lacrimi, frumoasa, dulcea Penelopa. În acest timp neruşinaţii de peţitori pătrund în casa-i, benchetuiesc, îi sorb tot vinul, mănâncă turmele, fură din avuţia lui Ulise şi-i pângăresc întreg palatul. Ea n-a pierdut încă nădejdea ca să-şi revadă iar bărbatul. Nu crede c-a murit. Tot vrea să afle ce s-a mai întâmplat la Troia, când zidurile au fost arse. Cu cine a plecat de-acolo? Poate s-a mai aflat ceva între timp. De-aceea şi-a trimis feciorul, pe nume Telemah, la Sparta şi la bătrânul rege Nestor, să-ntrebe ce se mai aude despre aheii rătăciţi. Chiar astăzi trebuie să se-ntoarcă. Însă tâlharii peţitori au pus la cale să-l ucidă fiindcă prea le stătea în cale.

Ulise ascultase totul, şi-n pieptul lui se aprinsese flacăra urii-n vâlvătăi. Ar fi pornit în acea clipă să se răzbune pe tâlhari. Dar el era prevăzător şi chibzuit în toate cele. Nu se pripise niciodată. Mai puţin se pripea acum.