Ulise îşi povesteşte rătăcirile

Și tot urmându-se ospăţul, s-a auzit un cântec dulce. Cânta bătrânul Demodoc, un aed orb, dar plin de har20. El, însoţindu-se cu lira, cânta – ce credeţi? – chiar războiul nimicitor, purtat de-ahei contra lui Priam cel bătrân; cânta pe-Ahile şi Ulise şi Menelau şi Agamemnon, pe cei doi Aias, Antiloh şi pe ceilalţi viteji de seamă. Şi, auzind acele stihuri prin care-aedul proslăvea pe toţi eroii de la Troia, Ulise a simţit că-i vin pe gene lacrimi arzătoare.

— O, Demodoc, a glăsuit regele insulei Itaca, tu povesteşti mult prea frumos, de parcă ai fi fost acolo, în faţa zidurilor Troiei. Poate te-a inspirat Apolo. Dar ştii, bătrâne, să ne cânţi povestea calului de lemn, pe care grecii l-au lăsat în faţa porţilor troiene?

— Ştiu, cum de nu, a spus aedul, cătând cu ochii stinşi în acea parte unde şedeau stăpânu-i şi Ulise.

Şi Demodoc a prins să cânte şi-această faptă prea isteaţă a lui Ulise din Itaca, faptă ce-a dus în acea noapte la pierderea cetăţii Troia.

Cânta, cânta duios bătrânul şi lira lui suna atât de jalnic! Cânta povestea cum s-aprinsese Troia şi cum arsese-n flăcări luminoase, ce lingeau cerul albăstrui al nopţii, încât pe faţa lui Ulise lacrimi curgeau din nou şiroaie. Cânta, cânta şi rătăcirile-i pe mare. Şi dorul s-aprinsese iară viu în pieptul multîncercatului Ulise, pentru soţie, pentru casă.

Regele Alcinou, văzând aceasta, a dat poruncă-aedului să tacă, să-şi pună lira la o parte. Şi l-a rugat pe oaspete să-i spună ce nume poartă şi de unde vine. Deşi îi era drag şi ar fi vrut, desigur, să-l aibă ca soţ al scumpei lui copile, totuşi el i-a jurat că îl va duce, de va vroi, în orice ţară.

Văzând atâta bunătate, Ulise şi-a rostit povestea. A arătat că este din Itaca şi vrea numai s-ajungă-acasă. Apoi a început să spună cum au pornit ei de la Troia, cum s-au luptat cu multe neamuri şi l-au orbit pe Polifem, feciorul zeului Poseidon. Şi cum Poseidon, pentru asta, l-a urmărit plin de mânie, pe mări; prin insule; la Circe; pe la sirenele cu glasuri înşelătoare ce-l chemau; apoi la Scila şi Caribda. Cum a ajuns după aceea la Calipso, scă-pând cu greu din mreaja ei şi, în sfârşit, cum a scăpat de moarte, prins de-un buştean, târât de valuri, zvârlit pe malul feacian.