Intrarea in Atena

Soarele, Helios cu faţa lui împurpurată, ca un disc roşu, de aramă, se cobora în apa mării – după credinţele străvechi – la ceasul când Tezeu, fiul prinţesei Etra, intra cu pasul sigur în Atena. Ce-i drept însă – pe cât ne spun poeţii – nici chipul său, nici toată înfăţişarea nu-l arătau că este un erou. Şi asta pentru că Tezeu era frumos şi delicat ca o fecioară. Părul său negru – strâns altminteri în conci, să nu-l împiedice în luptă – şi-l slobozise de-astă dată, în valuri lucitoare, peste umeri. Purta o haină lungă, ionică, în falduri. Iară cu ochii săi albaştri cerceta toate clădirile măreţe din Atena.

Tocmai trecea prin faţa unui templu ce se zidea în cinstea lui Apolo. Mai mulţi artişti, care ciopleau în piatră chipuri de zei, văzându-l pe Tezeu că trece cu pasul graţios, au început să râdă între dânşii:

— Priviţi colea! Ăsta-i băiat?

— Ba nu, i-o fată! Voi nu vedeţi că are părul lung şi desfăcut, să-l vadă lumea? Iar haina lui în falduri se târăşte şi mătură tot praful de pe uliţi.

Tezeu s-a încruntat puţin auzind râsul. Nu le-a răspuns însă nimic, ci s-a-ndreptat mai lângă templu, unde era un car cu boi. În car se adunase piatră şi marmură. Dejugând boii cu iuţeală, el a-nşfăcat în braţe carul. I-a făcut vânt şi l-a zvârlit, ca pe o minge, peste templu.

Speriaţi, sculptorii au fugit ca nişte iepuri prin Atena, temându-se că-i paşte moartea. Însă flăcăul din Trezena a râs şi şi-a văzut de drum. şi, întrebându-i pe unul, pe-altul, iată-l ajuns degrabă şi la palatul lui Egeu.

În vremea asta, regele Egeu primise în palat pe-o vrăjitoare, despre care vom mai vorbi-n alte poveşti. Numele ei era Medeea. Ea îi făgăduise lui Egeu – cam gârbovit de ani şi lupte – c-o să-i întoarcă tinereţea.

Egeu se tot temea că Palas, fratele său, îi va lua tronul. Ca să se apere de Palas şi cei cincizeci de fii ai lui, vroia să fie iar voinic. De-aceea se şi învoise să o primească pe Medeea, care ştia atâtea vrăji şi îi spusese că-l va face, la trup şi fire, ca atunci când avea douăzeci de ani.

Cine n-ar vrea să fie tânăr, când oboseala bătrâneţii îl încovoaie spre pământ?