La regele Cocalos

Dar nu i-a răspuns nimeni. Icar nu mai era. Dedal, îndurerat,. n-a mai avut ce face. A zburat mai departe, până-n Sicilia, la regele Cocalos, şi ajungând la el, i-a cerut adăpost. Tocmai se auzise zvonul că dinspre Creta s-ar apropia şi Minos, cu oaste, să-l găsească pe bătrânul artist şi să-l închidă iarăşi la el, în labirint.

Cocalos, rege paşnic, s-a-nvoit să-l ascundă pe bătrânul Dedal. Cine n-avea nevoie de un artist ca el?

Şi l-a adăpostit într-o clădire mică, chiar de pe malul mării, unde sălăşluiau şi copilele lui.

Au trecut doar trei zile, şi iacătă şi Minos coboară cu oştirea în faţă la palat. Cocalos îl pofteşte la el în ospeţie, şi Minos îl întreabă:

— N-ai auzit, tu, rege, cumva de-un sclav al meu, bătrân, care-a zburat, cu aripi făurite de mâna lui isteaţă, peste mări şi pământuri?

— N-am auzit, vezi bine, a dat răspuns Cocalos. Poate s-a rătăcit. sau a căzut în mare. Mai ştii ce s-a întâmplat!

— Ei bine, nu-i nimica, a rostit iarăşi Minos, de nu ştii ce-i cu sclavul, eu nu m-oi supăra. Dar între timp, ascultă. Am să te-ntreb ceva. Nu-i mare lucru. însă nu ştiu cum aş putea să vâr un fir lung, de mătase, în scoica răsucită a unui melc de mare. Firul să intre tot, iar scoica să rămână întreagă, nesfărâmată. Ce zici tu, s-ar putea?

— Să vâri un fir de aţă într-o cochilie, fără ca s-o sfărâmi? Stai că-ţi aduc răspunsul.

Şi regele Cocalos, bietul, nu prea deştept, a lunecat în cursa dibace a lui Minos. A fugit la Dedal şi l-a-ntrebat pe el.

— E lucru foarte simplu, a glăsuit Dedal, ce-avea răspuns la toate. Legi firul de mătase cu grijă de-o furnică. Îi dai după aceea drumul furnicii-n scoică. Ea intră să s-ascundă. Târăşte cu ea firul. Scoica rămâne-ntreagă. E simplu, precum vezi.

— Am şi dezlegat taina, a glăsuit Cocalos către vicleanul Minos ce sta şi-l aştepta în sala tronului. Facem aşa şi-aşa. Şi-a spus ce-l învăţase înţeleptul Dedal.

— Ai dezlegat tu asta?

— Desigur. Se-nţelege.

— Nu. Nu-i adevărat, a rostit iară Minos, privind cu-ameninţare. Numai un singur om putea să născocească un astfel de răspuns. Se numeşte Dedal. Se află-aici, la tine. De nu mi-l dai, Cocalos, eu poruncesc oştirii să-ţi ardă-ntreg oraşul.

La astfel de cuvinte şi regele Cocalos s-a-nduplecat, fireşte. Atâta l-a rugat pe feciorul lui Zeus: să mai rămână-o seară acolo, în palat, şi să se odihnească. Să stea cu el la masă şi să se veselească după atâta cale.

Înainte de masă, regele l-a poftit să se şi îmbăieze. Dar bătrânul Dedal, care aflase totul, s-a şi grăbit spre beciuri. A oprit repede apa care curgea către sala de baie, cea mare, pentru oaspeţi. Şi-a-ncălzit în cazan, în loc de apă, smoală.

Când a intrat în baie prearăul rege Minos, a început să curgă, în loc de apă caldă, o smoală clocotită care l-a-năbuşit şi l-a fiert ca pe-un rac.

Aşa a scăpat lumea de regele din Creta8. Dar după moartea sa, Zeus l-a coborât în ţinutul lui Hades. Acolo l-a făcut, ca şi pe Radamante, celălalt fiu al Europei şi-un alt fecior al său, ce se numea Eac, mare judecător. Cu toţii hotărau destinul celor care, după ce se stingeau, veneau, aduşi de Hermes, la Hades, în Infern.

Note:

1. Ştim că numele continentului nostru s-a dat – după legendă – de la acela al frumoasei prinţese feniciene răpită de Zeus sub chip de taur şi dusă în Creta.

2. În cântecele „Odiseei”? isteţul Ulise, în haine preschimbate, întors în patrie, după călătorii îndelungate, grăieşte astfel Penelopei: „. I-o ţară

Ce-i zice Creta, mândră, roditoare, Cu ape-n jur, că e-n mijlocul mării, Şi oamenii foiesc în ea puzderii.

Pe-ntinsul ei sunt nouăzeci de-oraşe

Cu fel de fel de limbi: ahei, şi mândri

Eteocreţi, cidonieni alături

De dorieni războinici şi de oameni

Dumnezeieşti, pelasgi. Între oraşe

E unul mare, Cnosos, unde Minos

Fu împărat la nouă ani şi cel mai

Apropiat de Joe. „

3. Este vorba de taurul care, turbând mai târziu din porunca lui Poseidon, pustia toată Creta. Cunoaştem din legendele anterioare că taurul a fost îmblânzit de Heracle şi adus la Micena, dar aici lăsat liber de Euristeu, care se temea să nu facă stricăciuni. Mai târziu, celălalt erou, Tezeu, l-a prins pe câmpul Maraton şi l-a răpus.

4. Am amintit despre acest Minotaur, ca şi despre Dedal şi Ariadna, încă din legenda anterioară despre Tezeu.

5. Labirintul construit de Dedal era considerat una dintre cele şapte minuni ale lumii.

6. Legenda aceasta antică are, fără îndoială, multă legătură şi cu legenda românească despre „Meşterul Manole”. Locul unde legenda spune că ar fi căzut în acea zi Icar este Marea Icariană, lângă insulele Samos. Se povestea că mai târziu i s-ar fi găsit trupul şi ar fi fost înmormântat chiar în insula Samos. În artă, legenda lui Icar a fost des ilustrată. A fost cântată mai ales de Ovidiu.

7. Icar pare a fi simbolul dorinţei omului de a se depăşi pe sine, de a se ridica, în zborul său spre libertate, cât mai sus. Iar prăbuşirea sa se datoreşte, pe de o parte lipsei sale de experienţă în îndepărtatul trecut istoric, pe de alta acelor forţe dominatoare, care doresc să împiedice progresul, urcuşul omului spre cele mai înalte culmi.

Într-un splendid basorelief din secolul al doilea înaintea erei noastre, şi pe un vas pictat de un artist cretan, îl vedem pe Dedal făurind aripi pentru el şi Icar. Drama căderii lui Icar o găsim înfăţişată în picturi murale nespus de expresive, aflate sub lava din Pompei. Iar în plastica modernă se află o operă celebră a sculptorului francez Rodin.

8. În Creta se mai află şi astăzi multe urme ce amintesc de legendarul Minos. Aşa este palatul descoperit la Cnosos, zugrăvit în zeci de culori. Nu ştim dacă povestea despre labirint, desigur mult transformată de-a lungul veacurilor, nu se referă chiar la acest palat. Mai sunt şi alte ruine, la Festos, la Hagia-Triada şi-n alte părţi. Se mai găseşte şi un jilţ regal, despre care s-a spus că e tronul lui Minos. Mai sunt şi multe vase în culori minunate. Taurul se pare că era un simbol al soarelui pe vremuri – cum e la egipteni taurul care poartă un astru între coarne. Oamenii din Creta îşi puneau la sărbători şi jocuri, pe frunte, câte o mască, întruchipând un taur, să aibă înfăţişarea soarelui adorat. Aşa se găseşte o statuetă arhaică de bronz – un amulet probabil – ce se află acum în muzeul din Luvru, înfăţişând o fiinţă cu trup omenesc, dar cu cap de animal. Când s-a distrus regatul străvechilor cretani, s-au găsit multe statuete şi vase dintr-acestea, care prezintă oameni cu capete de taur. Probabil că astfel s-a creat legenda despre un mare taur din regatul lui Minos – adică un Minotaur – care s-ar fi născut sub nişte blesteme divine, în palatul din Cnosos – legendă care a fost apoi înflorită în cântecele aezilor.