Frumoasa Andromeda plânge. Tatăl nenorocit şi mama, sub biciuirea disperării, jelesc şi gem îndureraţi. Mai ales mama e zdrobită! Dar ei nu pot să o ajute. Plângând, aleargă lângă fată şi-i dau ultima-mbrăţişare.
Perseu atuncea le rosteşte:
— Eu sunt Perseu, fiul lui Zeus. Tot eu mai sunt şi-nvingătorul Meduzei cea cu şerpi în plete. Şi, după cum aţi văzut singuri, călătoresc doar prin văzduh, având sandale-naripate. Sunt gata să mă lupt cu monstrul, călcând voinţa zeilor, pentru că hotărârea lor este nedreaptă şi hapsână. Vă rog numai un singur lucru: dac-o salvez pe Andromeda, să mi-o daţi mie de soţie.
Părinţii îi făgăduiesc mâna copilei lor iubite. Şi îl imploră să se lupte. Ba îi promit că-i vor mai da şi tot avutul lor ca zestre.
Atuncea, tânărul erou se-nalţă repede-n văzduh. Umbra lui lunecă pe apă. Monstrul se-agită-nnebunit. Îşi uită drumul către stâncă. Vrea să-l ucidă pe flăcău.
Perseu, ca vulturul lui Zeus, se năpusteşte din văzduh şi vâră, până în prăsele, sabia sa cea arcuită, în trupul monstrului uriaş.
Rănit, monstrul se saltă-n aer, ca să ajungă la Perseu, şi iar s-afundă-n apa mării şi se roteşte ca un lup când este încolţit de câini.
Dar cu aripile-i uşoare, Perseu pluteşte-n jurul lui şi-i ocoleşte muşcătura. În schimb îi tot dă lovituri, de câte ori îi vine bine, în cap, în spate şi în coaste.
Monstrul împroaşc-acuma apa, şi-un sânge negru şi vâscos curge din botul său oribil. Sângele-acesta se îmbibă în încălţările de piele pe care le poartă Perseu. Aripile de la sandale se moaie, nu mai au putere să îl înalţe pe erou. Dar el, luptând, sare pe-o stâncă al cărei vârf iese din apă. Cu mâna stângă se apucă de vârful stâncii colţuroase, iară cu dreapta îşi înfige sabia lui cea ascuţită, de trei sau patru ori, în monstru.
Şi viaţa monstrului se curmă. El piere-n apele adânci, urmat de nimfele speriate, care priviseră-n tăcere uluitoarea bătălie.
Iar strigătele de izbândă umplu de astă dată ţărmul. Oamenii toţi se bucură. Ecoul lor s-aude-n ceruri, până-n palatele lui Zeus. Stăpânul zeilor priveşte cu încruntare pe pământ. Ba pune mâna chiar pe-un fulger ca să-l azvârle în eroul care-i nesocotea porunca. Dar o zăreşte pe-Andromeda, cu lanţurile sfărâmate, strânsă în braţe de Perseu. Şi-şi aminteşte o prevestire făcută de zeul Uranus. Perseu urma să se însoare, după această prevestire, cu-o fată ce-o scăpa de moarte. Era, desigur, Andromeda. Iară din spiţa lui Perseu şi-a Andromedei, soaţa lui, urma să se ivească-n lume cel mai mare dintre eroi, purtând numele de Heracle. Şi-acest Heracle trebuia să-l apere pe însuşi Zeus, într-o vestită bătălie, dată cu groaznicii giganţi.
De-aceea Zeus şi-a lăsat din mâini ucigătorul fulger, iertând de moarte pe erou, în timp ce regele Cefeu şi soaţa lui, Casiopeea, pregăteau nunta fiicei lor cu îndrăzneţu-i salvator20.