NOUA PATRIE A TROIENILOR.

Privind încă în depărtare, către Cartagina, Enea a simţit stropi săraţi pe buze. Vântul îi biciuia obrajii. Vasul se legăna mai tare.

Poseidon17, ridicat din ape, privea la ei cu ochii tulburi. Unii l-au zărit pe zeu şi au strigat la el cu spaimă:

— Ce pregăteşti, tată Poseidon?

Da-ndată a-nceput năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit. Nu mai vedeau în zări nimica. Doar hăuri negre lângă vase, creste de valuri vinete, nori ameninţători deasupra, ploaie şi muget ca de fiare, urlete ce-i înfricoşau, ţâşnind mereu din adâncimi. Poseidon îşi vărsa mânia pentru pierirea fenicienei, la rugăminţile zeiţei cu braţe albe din Olimp. Astfel s-a scurs o zi şi-o noapte în luptă crâncenă cu marea. Şi-abia cu greu au izbândit s-ajungă în Trinacria18.

Se împlinea un an din vremea când mai fuseseră pe-aici şi avuseseră mâhnirea să îl îngroape pe Anhise, tatăl eroului Enea. Pentru aceasta, după datini, Enea a orânduit, în cinstea bunului Anhise, jocuri, întreceri şi serbări dând premii mari: tauri şi arme, vase de-aramă şi veşminte, biruitorilor în lupte.

În timpul nopţii s-a ivit Anhise însuşi, ca o umbră, în visele fiului său, şi i-a rostit poruncitor:

— Feciorule, du-i pe troieni, degrabă, spre Italia. Te vei lupta c-un neam sălbatic, acolo, în ţinutul Laţium, şi-i vei învinge negreşit. Mai înainte, vino însă în ţara neagră a lui Hades, jos, sub pământ. Mă vei găsi pe mine însumi nu în Tartar, ci în Câmpiile-Elizee. Şi ca s-ajungi până la mine, te va călăuzi sibila, clarvăzătoarea prorocită, care trăieşte lângă Cume.

Umbra părintelui Anhise s-a risipit apoi ca fumul, deşi, prin somn, bunul Enea o mai striga, o mai ruga să-ntârzie încă o clipă şi să-i dea sfaturi înţelepte.

Dar umbra nu s-a mai întors. Enea s-a trezit din somn. A pus doi oameni să adune pe toţi troienii cât mai grabnic, pe punţile corăbiilor; şi-au săltat ancorele grele, pornind către Italia.

N-a trecut decât puţin timp şi, ocrotiţi de Afrodita, troienii au ajuns la Cume 19

Ce-au chiuit! Ce-au mai cântat! Şi ce-au danţat pe coasta mării, văzându-şi noua patrie!