Orfeu şi Euridice

În Tracia ¹¹ muntoasă a vieţuit, se spune, primul dintre aezi, cel dintâi cântăreţ de imnuri din Elada.

Cântăreţul acesta a fost numit Orfeu. El s-a născut în casa unui rege, Eagru, ce-i cârmuia pe traci. Iar mama lui a fost gingaşa Caliopa, muza ce inspira poezia epică şi arta de-a vorbi frumos şi mişcător. Muza a fost o vreme soţia lui Eagru.

Atâta că Orfeu, deşi născut în casa regelui trac Eagru, avea şi el drept tată, ca şi Asclepio, pe marele Apolo, zeul ocrotitor al cântecului dulce.

Născându-se copilul, mama i-a pus pe limbă trei stropi curaţi de rouă şi a rostit o vrajă. I-a hărăzit să poată s-alcătuiască stihuri, iar vorbele să-i curgă din gura lui ca mierea. Tatăl, zeul Apolo, i-a dăruit o liră şi i-a urat să cânte dintr-însa mai frumos ca vântul când foşneşte prin frunzele pădurii, mai cald şi mai duios decât privighetoarea în nopţile cu lună. Să nu fie-ntrecut de nici un om pe lume, când şi-o-nstruna el lira. Să cânte melodii la fel de-armonioase, cum sunt acelea care îl desfată pe Zeus la ospeţe-n Olimp.

Crescând Orfeu mai mare a început să umble prin ţara lui Eagru, cu lira subţioară. Toţi câţi îl întâlneau se minunau de vorba plăcută ce-o avea, ca şi de-nţelepciunea pe care-o dovedea cu orişice prilejuri feciorul lui Apolo.

Astfel se povesteşte c-atunci când se certau, din pricini felurite, supuşii lui Eagru îl chemau pe Orfeu să le facă dreptate. Iar el, cu vorbe bune şi sfaturi înţelepte, împăca pe vrăjmaşi şi-i făcea să-şi dea mâna.