Pescarul Dictis află pe mare lada

Și-a tot plutit în voie lada, pe valurile înspumate, trântită-n gropniţe de ape, lovită uneori de stânci, până când dusă de furtuni a nimerit între Ciclade8. Iar înlăuntrul ei şedeau, flămânzi şi însetaţi, Danae şi pruncuşorul ei, Perseu. Erau şi uzi până la piele, şi tremurau, pătrunşi de frig. Nu mai aveau nici o nădejde şi aşteptau să se cufunde sicriul plutitor, în care îşi trăiau ultimele clipe.

S-a întâmplat însă că-n ziua când a ajuns între Ciclade lada zvârlită de Acrisiu, să iasă un pescar pe mare. Acel pescar se numea Dictis. Pescarul şi-a întins năvodul. Dar, când să tragă de frânghii, simte c-atârnă ceva greu. În năvod se găsea o ladă. Trage la ţărm această ladă şi o desface c-un topor. Şi dinlăuntru i s-arată o biată mamă şi-un copil.

Când o zăreşte pe Danae, pescarul Dictis stă-nlemnit. El nu văzuse încă-n viaţă ochi mai senini, mai blânzi, mai verzi. Nici trup mai mlădios, mai zvelt. Nici păr să aib-aşa culoare de flacără cu vâlvătăi. Şi nici nu auzise încă un glas atât de mqngâios.

Fără să stea deloc pe gânduri, fără s-o-ntrebe cine e, pescarul îi aşterne fetei un pat de ierburi verzi şi moi şi îi aduce peşte proaspăt, fiert în căldare de aramă, şi fructe dulci: curmale, rodii şi-ntr-un pocal îi toarnă vin.

Pruncului său i-aduce lapte, de la o capră ce păştea pe lângă casa lui, pe coastă. Pe coasta insulei Serifos, unde trăia pescarul Dictis.

Înzdrăvenită, după hrană şi băutură mai ales, Danae-i povesteşte totul. Şi el, adânc înduioşat, o roagă, plin de bunătate, să fie oaspetele său.

— Eu sunt pescar, i-a grăit Dictis. Sunt om sărac, însă cinstit. În casa mea poţi fi stăpână. Te rog să fii soţia mea. Şi dup-atâtea suferinţe mă voi sili să-ţi făuresc o viaţă cât mai fericită.

Ea a primit. Pescarul Dictis era un om plăcut şi bun.

Iar anii s-au pornit să curgă prea repede pentru ei doi, ce vieţuiau în fericire. Perseu creştea şi el, grăbit, şi se făcuse-un flăcăiandru isteţ, voinic şi priceput la pescuit şi vânătoare.

Numai că-n insula aceea, unde-şi avea pescarul casa, domnea pe-atuncea Polidecte, un rege lacom şi hain. Deşi era frate cu Dictis, regele-acesta îl ura şi-l izgonise din palate. Şi se temea nespus de el, să nu-i râvnească cumva tronul. Cu-atât mai mult cu cât poporul era sătul de Polidecte, care îl asuprea grozav.

Iar răul rege Polidecte, trecând prin insulă cu carul, văzu-ntr-o seară pe Danae.