Regele insulei Serifos urzeşte un plan

O astfel de soţie are Dictis, pescar sărac şi amărât, ce-şi ţine zilele cu trudă? Nu merită aşa ceva”! şi-a zis în barbă Polidecte. „Asta-i femeie pentr-un rege, nu pentr-un nevoiaş ca el. „

Aflând apoi că bunul Dictis era din zori la pescuit, regele a intrat în casă.

— Frumoasa mea, i-a rostit el, ungându-şi glasul cu dulceaţă, este păcat să te păleşti într-o căsuţă amărâtă, îngrijind de un biet pescar. Eu sunt un rege plin de fală. Şi am palate – cred că ştii! – şi bogăţii nemăsurate. Te fac regină, dacă vrei, stăpână peste-aceste locuri. Şi orice voie ţi-o-mplinesc, dacă primeşti să-mi fii nevastă.

— Nu vreau! Nu ţin să fiu regină! a spus Danae regelui. Soţul meu e blajin şi harnic. Îl îndrăgeşte pe Perseu. Nu pot să-i fiu necredincioasă. Te rog, ne lasă şi te du.

S-a mâniat rău Polidecte. Şi-a vrut s-o prindă pe Danae şi să o tragă cu de-a sila până la carul său regal. Noroc c-atunci venea călare, pe malul mării, şi Perseu9. Auzind ţipetele mamei, s-a repezit într-ajutor. Şi-mbrâncindu-l pe Polidecte, a eliberat-o pe Danae din mâinile ce-o pângăreau.

Regele insulei Serifos ar fi putut să poruncească slugilor sale de credinţă să-i ia îndată viaţa tânărului ce-i sta-mpotrivă. Însă n-a vrut s-o îndârjească mai rău pe frumoasa Danae.

A mai lăsat să treac-anume câteva săptămâni sau luni. Şi a trimis după Perseu, zicând că are să-i vorbească.

— Flăcăule, i-a grăit el. Am auzit că povesteşti celor se vor să te asculte că tatăl tău ar fi chiar Zeus. I-aşa? Ori nu-i aşa? Răspunde!

— Aşa e, rege! Tatăl meu este însuşi măreţul Zeus!

— De este astfel, precum spui, ar trebui să fii viteaz. Zeus este stăpânul lumii. Şi-n lume bântuie trei fiinţe îngrozitoare şi hapsâne. Sunt cele trei surori gorgone, care-au ucis sute de oameni. Două surori, cele mai mari, sunt, precum ştii, nemuritoare. Însă a treia, cea mai mică şi cea mai rea, zisă Meduza, are o fire muritoare. Nu vrei să pleci tu, s-o răpui?

— Da, Polidecte, voi pleca. Ştiu că de fapt îmi doreşti moartea. Şi totuşi voi porni la luptă, pentru că vreau să scap pe oameni de mişeliile Meduzei. şi când mă-ntorc vom mai vedea.

Regele a rânjit în barbă de bucurie şi speranţă că fiul frumoasei Danae o să se piardă-n lupta asta. Şi-a mai rostit, în încheiere:

— Danae va rămâne-aicea, ostatică, până vii tu. De nu-ţi păstrezi făgăduiala, de nu-mi aduci capul Meduzei, Danae va plăti cu viaţa.

Perseu s-a înclinat spre rege, în semn că totul se va face aşa precum i-a poruncit, şi a plecat întâi spre templu. Aici şi-a ars pe altar jertfa şi l-a rugat pe tatăl său:

— Tu m-ai adus pe lume, tată. Puterea ta-i nemărginită. Îţi cer acum să mă ajuţi în lupta grea ce vreau s-o-ncep.

Îndată a vuit din slavă un zgomot lung peste pământuri şi peste ape, până-n Tartar. Şi lângă tânărul Perseu s-a ivit însuşi zeul Hermes, purtând o sabie întoarsă, cu lama bine ascuţită.