După ce s-a întors Heracle şi din Creta, Euristeu a-ntrebat-o pe stăpâna sa, Hera, unde să-l mai trimită.
Hera i-a amintit că este-n Tracia un fecior al lui Ares, stăpân peste bistoni, pe nume Diomede. Regele Diomede are grajduri de-aramă, şi-n ele se găsesc nişte cai fără seamăn. Sunt negri ca tăciunii, gonesc ca nişte vulturi când zboară prin văzduh. Dar sunt legaţi în lanţuri, pentru că se hrănesc numai cu carne vie. Orice străin ajunge în Tracia e prins de crudul Diomede şi dus, târâş, la grajduri; e zvârlit cailor, care-l sfâşie-ndată, flămânzi ca nişte lupi.
— A scăpat el de multe, glăsuia Euristeu, auzind sfatul Herei, dar de caii aceştia nu cred c-o să mai scape. Îi vor veni de hac. Aceasta-i munca a opta. Socot că-i ultima. Regele Diomede este fiul lui Ares. Ares o să-l înveţe pe fiu-i, Diomede, ce trebuie să facă, să nu poată scăpa din nou teafăr Heracle.
Şi-a plecat iar voinicul. Euristeu îi dăduse o corabie mare, în frumosul port Argos, cum ceruse Heracle, s-aducă pe ea caii – dacă-i va putea lua.
În drum, prins de furtună, a poposit o vreme pe ţărmul tesalian. Aici domnea, în Fera, prietenul său, Admet. Heracle s-a gândit că n-ar putea să treacă pe lâng-oraşul Fera, fără să se oprească la regele Admet.
Atâta că la vremea când a sosit Heracle, în casa lui Admet intrase nenorocul. Hades cel mohorât trimisese să-l ia pe regele Admet în negrul lui sălaş.
— Găteşte-te, Admet, spusese solul morţii. Am venit să te iau. Totuşi ai mai putea să vieţuieşti un timp, de s-ar găsi o fiinţă care îţi este dragă să vie-n locul tău, jos, sub pământ, la Hades.
S-a îngrozit Admet. Cine se învoieşte bucuros să pornească înspre tărâmul morţii, când este încă tânăr şi-i însetat de viaţă?
A întrebat Admet cine ar vrea să plece în locul lui, la Hades. Nimeni nu a primit. Nici părinţii, şi nici bunicii, cât erau de bătrâni, nici slugile, supuşii, nici prietenii cei buni. Nimeni n-a vrut să plece. Ba da, a vrut o fiinţă, şi cea mai dragă lui – preatânăra-i soţie. Aceasta, auzind ce glăsuise solul mohorâtului Hades, fără a fi-ntrebată, fără să stea pe gânduri, s-a hotărât să plece ea însăşi în Infern, în locul lui Admet.