Priam se urcă pe tronul lui Laomedon

Laomedon a fost un rege lipsit de cinste sau cuvânt. Lui îi plăcea să aibă slugi, dar nu vroia să le plătească. Era hapsân, apucător şi fără milă de supuşi, cum sunt mai de-obicei toţi regii.

Având el multe avuţii, a vrut să şi le ocrotească şi să ridice-n jurul Troiei un şir de ziduri cât mai tari. Îi trebuiau deci lucrători.

Tocmai în vremea când dorea el să ridice-aceste ziduri, s-a întâmplat ca în Olimp mai mulţi zei să se răzvrătească. Doreau să-l lege pe stăpân în ştreanguri tari şi să-l arunce în Tartarul întunecat. Dar Tetis, fiica lui Nereu, cea cu picioare de argint, aflând urzeala, îl vestise pe tatăl zeilor îndată, şi el îi osândise aspru pe răsculaţii din Olimp. Dintre toţi, cei mai greu loviţi au fost Poseidon şi Apolo. Zeus a hotărât că ei se vor trudi, ca salahori, să-nalţe zidurile Troiei4.

Când s-a sfârşit însă zidirea, Laomedon i-a izgonit pe cei doi zei din ţara sa, fără să le plătească munca, aşa precum făgăduise. La fel, tot fără de cuvânt, s-a purtat el şi cu Heracle5. Pentru asemenea greşeli, Laomedon şi-a pierdut tronul. Cei mai mulţi dintre fiii săi au fost ucişi în bătălii. I-a rămas numai un fecior, care căzuse prizonier. Acesta era cel mai mic. Se numea la-nceput Podarce. Mai târziu i s-a zis Priam6.

Iar Priam, revenind la Troia, a luat de soaţă pe-o prinţesă gingaşă, bună, devotată, pe care o iubea nespus. Hecuba7 se chema copila.

S-a urcat deci Priam pe tron – iar soaţa sa i-a dăruit cincizeci de fii, frumoşi ca zeii, şi-un număr mare de copile8.

Atâta doară că atuncea când trebuia să vadă lumea unul dintre feciorii săi, Hecuba a avut un vis; şi se făcea c-ar fi născut nu un copil, ci-o torţă aprinsă. Flacăra torţei se-ntindea până ce cuprindea oraşul şi-l mistuia în întregime.