Troienilor le vin ajutoare

Priam, regele de la Troia, i-a făcut fiului iubit o preamăreaţă-nmormântare. Ahile, pe de altă parte, a pus la cale mari întreceri, jocuri şi lupte-n cinstea celui ce se dusese dintre vii, prietenul său iubit, Patrocle. Apoi s-a-nceput iar războiul.

Troia fusese mult slăbită în urma pierderii lui Hector, cel mai de seamă-apărător şi viteaz comandant de oşti. Totuşi, în ajutorul Troiei a venit o armată mare, formată numai din femei. Erau vestitele-amazoane27 conduse de Pentesileea, regina lor, fiica lui Ares. Ele luptau numai călări, pe nişte cai care fugeau, pe câmpuri, iuţi ca vijelia.

La început oştirea asta de amazoane ne-nfricate i-a biruit deplin pe greci, i-a gonit până la corăbii. Dar a ieşit pe câmp Ahile, şi amazoanele-au fugit. Nu a rămas în faţa lui decât regina amazoană; şi ea a aruncat o lance. Lancea s-a frânt însă în scutul făcut de zeul făurar, pe care îl purta Ahile. Şi fiul lui Peleu, Ahile, s-a repezit către regină mai mâniat decât oricând. I-a vârât suliţa în piept; apoi i-a doborât şi calul.

Când i-a dat însă la o parte coiful de aur zimţuit, eroul s-a cutremurat. Pentesileea cea vitează era de-o frumuseţe rară, şi, aşa moartă cum era, Ahile s-a simţit cuprins de dragoste pentru regină. Şi a jelit-o multă vreme. Pe trupul ei însângerat, el a vărsat lacrimi amare şi ar fi vrut să-i dea iar viaţă. Dar umbra ei era plecată către tărâmul mohorât, în care stăpâneşte Hades. Nu i-a rămas eroului decât să dea troienilor trupul înţepenit al celei care fusese altădată cea mai vitează-ntre femei şi cutezase să se lupte, până la moarte, cu Ahile.

Căzând regina cea vitează, oastea de tinere-amazoane s-a-napoiat în ţara lor de lângă Pontul Euxin.