Note:

1. Pe nume Frontis.

2. Oamenii din antichitate au născocit ideea că eroii deveneau în cea mai mare parte semizei, adică tot un fel de zei. Ei îşi închipuiau că eroii – care-i iubeau şi luptaseră în viaţă pentru pământeni – vor mijloci pe lângă zeii olimpieni, ori de câte ori aceştia ar fi vroit să-i urgisească. Şi în acest fel ar fi putut să scape de multe neajunsuri sau să capete ajutor în împrejurări grele.

3. Psilonul era Sulina de astăzi.

4. Noi îi zicem Leucei: Insula Şerpilor, pentru că ar fi vieţuit acolo nişte şerpi mici, negri, neveninoşi.

5. Ahile reprezenta pentru elini vitejia şi curajul desăvârşit în război. Era un fel de erou naţional. În acelaşi timp, el se bucura şi de protecţia anumitor zei: în primul rând a lui Zeus, prin intermediul rugăminţilor mamei sale Tetis; a Herei, datorită urii ei nemărginite faţă de troieni; şi a Atenei, ca sprijinitoare a celor mai mari eroi.

6. Marea de Azov.

7. Aşa povesteşte scriitorul Filostrat din secolul întâi al erei noastre, aducând indirect, în acest fel, un omagiu neîntrecutului poet elin, Homer.

8. În felul acesta povesteşte un alt scriitor: Flavius Arrianus, filosof şi istoric totodată, din cel de-al doilea secol al erei noastre.

9. Filostrat, în „Heroica” sa, pretindea că acest atac al amazoanelor în Insula Şerpilor s-ar fi petrecut în anul 168 al erei noastre. Istorii nu confirmă această luptă şi nici pe amazoane. Totuşi, nu se ştie de n-o fi fost vreodată, cumva, vreun măcel în ostrovul cu şerpi. Poate nişte războinici or fi răpus cu armele vreo ceată de femei, din nu ştim care pricini. Iar grecii, care erau atât de inventivi, or fi vrut să înnobileze acest măcel crud, creând povestea asta. Dacă este aşa sau altfel, noi nu avem de unde să cunoaştem. Nu ştim ce se ascunde sub cântecul străvechi despre Insula Şerpilor, care-şi scaldă şi astăzi coastele în apele înspumate ale Mării Negre.

10. Este vorba de stânca numită Gerestes. Văzând ciudata ei formă, elinii au născocit această interesantă legendă.

11. Motivul acestei legende, al regelui care atrage cu ajutorul focului corăbiile, pe furtună, între stânci, ca să le nimicească, a fost preluat de folclorul multor popoare. Se află şi în basmele noastre.

12. În tragedia sa „Agamemnon”, poetul Eschil ne cântă cumplita întâmplare.

13. Eschil, în tragedia „Heforele”, povesteşte moartea reginei Clitemnestra. Heforele erau nişte femei care-i jeleau pe morţi şi făceau libaţiuni pe mormintele lor. Titlul a fost dat simbolic de poet. Dealtfel, într-un desen pe-un vas, îl vedem pe Oreste vârându-şi paloşul răzbunător în trupul lui Egist. Regele învins dă strigătul de moarte. Dintr-o altă încăpere, ţâşneşte însă Clitemnestra cu o secure-n mână, şi este gata să-l lovească pe feciorul său, pe la spate. Mai încolo, se vede şi Electra, fata lui Agamemnon. Zărind-o Electra pe Clitemnestra, cu securea, îl vesteşte pe Oreste, ca să se poată apăra. Sunt unii învăţaţi care asemuiesc tragedia lui Eschil cu o altă operă, creată de Shakespeare, numită „Hamlet”. La fel, tânărul prinţ Hamlet doreşte să răzbune moartea tatălui său, regele ţării, ucis prin uneltirea unui unchi criminal, împreună cu mama necredincioasă.