Regele Preţ îl trimite la moarte.

Atunci regele Preţ se apucă să scrie pe-o tăbliţă cerată răvaşul spre Iobate În răvaş îi cerea, prin anumite semne regelui Liciei să-l scurteze de zile pe fiul lui Glauc. Apoi lipi tăbliţei o scândură deasupra şi o pecetlui, să nu-i citească slova, cumva, Belerofon.

Acesta luă răvaşul, în care-i era scrisă osânda lui la moarte. II ascunse la piept, ca să-l păstreze bine Se urcă pe triremă şi, bucuros de vântul care sufla din nord, pluti spre Licia7.

Şi, ajungând flăcăul în Licia depărtată, a fost bine primit regele Iobate. Sângele-a nouă tauri a curs îmbelşugat, vreme de nouă zile, cât a durat ospăţul; şi-abia-n a zecea zi Iobate l-a-ntrebat pe fiul lui Glauc să-i spună cine este şi de ce a venit?

— Eu sunt Belerofon, a răsunat răspunsul, şi-ţi aduc un răvaş de la regele Preţ, stăpânul din Tirint. Ce scrie înlăuntru nu ştiu, căci n-am citit. Îţi dau însă tăbliţa, şi singur vei afla.

Şi feciorul lui Glauc i-a-ncredinţat tăbliţa pe care-o adusese şi unde era scris să i se curme viaţa.

S-a gândit mult Iobate – ce este de făcut? N-ar fi vroit să calce nici el străbuna lege, care-l oprea să ia zilele unui oaspe. Ca să-l răpună totuşi cum îi cereau şi Preţ, şi fiica lui, Anteea, Iobate-a făurit la rândul său un plan. Şi chemându-l pe tânăr, i-a povestit că-n ţară hălăduieşte-n voie monstruoasa Himera, care-i altă fiică a viperei Ehidna şi a gigantului Tifon.

Iar Himera aceasta avea corpul de capră, cu-o coadă de balaur, un grumaz de leoaică şi două capete. Din boturile ei ţâşneau, când răsufla, torente-nvăpăiate de foc mistuitor. Pe unde trecea ea nu rămânea nimica, decât pământul ars, izvoarele secate şi oamenii răpuşi.

— Îţi cer, i-a spus Iobate, în schimbul ospeţiei, dacă eşti un viteaz, cum te arăţi a fi, să te lupţi cu Himera şi să o nimiceşti…

Belerofon, voinicul, putea să spună nu – când monstruoasa fiară secera mii de vieţi şi pustia pământul?

Şi-a primit bucuros să se lupte cu fiara şi să o nimicească, scăpând pe bieţii oameni ai Liciei de groază.

Aşa, Belerofon s-a pregătit de luptă. Ştia că se găseşte în lume calul Pegas, calul înaripat, cu părul alb ca neaua, feciorul lui Poseidon – cel care izvorâse din gâtul retezat al hidoasei Meduze, răpusă de Perseu.