REGINA DIDONA SE ÎNDRĂGOSTEŞTE DE ENEA.

În acest timp, privind Didona necontenit pe călătorul sosit din Troia depărtată, şi-a simţit inima cuprinsă de-un simţământ tare ciudat. Şi ar fi vrut ca acea noapte, plină de stele şi parfum, să nu se mai sfârşească-n veci.

— O, tu, Enea, glăsuia dalba regină feniciană, sunt prea mulţi ani de când cutreieri pe nesfârşirea mărilor. Nu vrei să povesteşti acuma ce-ai pătimit şi ce mai speri?

Enea i-a răspuns Didonei:

— Tu-mi ceri să povestesc, regino, nenumăratele-ntâmplări pe care le-au trăit troienii, sub biciuirea asprei Hera. Doreşti să-mi reîmprospătez durerile, pe care noi ne străduim să le uităm. Însă dorinţa ta-i poruncă. Şi iacătă-ţi voi povesti cum Agamemnon, cu Ulise şi cu Ahile cel cumplit au nimicit oraşul Troia.

A început atunci Enea să-şi depene, din amintiri, cum a fost arsă de-ahei Troia, cum şi-au făcut apoi corăbii troienii şi-au pornit de-acolo, pe mări, către Hesperia.

A povestit totul Enea, cum vânturile şi răutatea zeiţei cea cu braţe albe i-a azvârlit încoa şi-ncolo. Au socotit că vor pieri. Însă vroiau să-ndeplinească poruncile destinului şi să ridice-o nouă Troia, acolo, în Hesperia, de unde le era strămoşul. De-aceea nu s-au lăsat pradă greutăţilor care-i loveau şi au luptat cu îndrăzneală. Şi vor lupta şi mai târziu.

Didona nu-şi dezlipea ochii de pe chipul feciorului dulcei zeiţe Afrodita. Iar dragostea şi-a aprins focul şi-n pieptul dârz al lui Enea.

Ospăţul s-a sfârşit în zori. Dar dragostea dintre ei doi, abia-n-cepută-n acea noapte, s-a-nvolburat, neistovită, în zilele care-au urmat.

Enea parcă îşi uitase de soţii săi, de datorie, sub mângâierile Didonei. Nu mai trecea pe la corăbii, nu mai gândea să se pornească din nou către italia. Ci-nveşmântat în haină scumpă, de purpură, argint şi aur, el se trudea să-nalţe ziduri puternice Cartaginei. Numai că din Olimp veghea stăpânul cel cu braţ de fulger.

— Cum? Nu se luptă să-mplinească îndatorirea-i de troian? A uitat de Hesperia? Înlănţuit de o femeie, se îngrijeşte să zidească cetăţi străine? a strigat.

Şi-a poruncit fiului său Hermes, cel priceput la toate, să zboare în Cartagina şi să-l trezească pe Enea din dragostea ce-l mistuia.

Hermes s-a dus şi l-a mustrat plin de asprime pe Enea, pentru această zăbovire pe ţărmurile Cartaginei.

— De te nesocoteşti pe tine, n-ai dreptul să îl uiţi pe-Ascaniu, feciorul tău, ce trebuie să stăpânească în ţara vechiului Dardan.

Atunci Enea s-a trezit. Şi-a smuls din suflet moliciunea. S-a îndreptat către corăbii, şi-a poruncit troienilor să se gătească iar de drum.